Peste 2000 de pachete de sărbători pentru nevoiași
Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” a organizat luni, 17 decembrie, o acțiune caritabilă în cadrul căreia s-au împărțit peste 2000 de pachete de sărbători pentru mai bine de 450 de familii nevoiașe din Baia Mare şi pentru cei peste 250 de copii ai acestor familii. Distribuirea pachetelor s-a făcut în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Pachetele au conținut alimente de care are nevoie o familie pentru a petrece sărbătorile Naşterii Domnului şi ale Anului Nou în condiţii decente.
Acţiunea de distribuire de pachete pentru nevoiaşi are o vechime de 15 ani și se face pe baza unor evidenţe foarte clare întocmite de asistenţi sociali. Cei asistaţi s-au bucurat de un scurt program de colinde susţinut de elevii de la Clubul Copiilor din Baia Mare, sub îndrumarea profesoarei Maria Seraz.












