O expoziție organizată în Ungaria a deschis un nou capitol în parcursul artistic al pictoriței Iolanda Griga Gherghel. După prezentarea lucrărilor sale la Budakalász, un operator de imagine maghiar a propus realizarea unui film-portret dedicat artistei, iar filmările au continuat în Baia Mare, orașul în care s-a născut și unde și-a descoperit pasiunea pentru pictură. Este povestea unei artiste care a rămas apropiată de tradiția Școlii Băimărene de Pictură, dar care și-a construit, prin studiu și experiment, propriul limbaj artistic.

Sunt artiști pentru care locul nașterii rămâne o simplă informație biografică și există artiști pentru care acel loc continuă să trăiască în fiecare lucrare, în felul de a privi lumea, de a înțelege culoarea și de a așeza lumina pe pânză. Pentru Iolanda Griga Gherghel, Baia Mare reprezintă mai mult decât orașul natal. Este locul în care a început apropierea ei de artă, spațiul formării și al reîntoarcerilor, dar și o sursă permanentă de inspirație. Nu întâmplător, povestea ei artistică se pregătește acum să fie spusă și prin intermediul unui film-portret.
Totul a căpătat o nouă dimensiune în urma expoziției personale „Viață fără frontiere” („Élet határok nélkül”), vernisată la Galeria Centrului Cultural și Bibliotecii „Kós Károly” din Budakalász, Ungaria. Expoziția a reunit lucrări reprezentative pentru preocupările artistei, oferind o perspectivă asupra evoluției sale, de la temele și căutările începuturilor până la experimentele plastice din ultimii ani. Vernisajul a fost prezentat de Rozália Gönczy, susținătoare a artei, și de András Keserű, organizatorul expoziției.
Evenimentul a avut și o semnificație aparte pentru istoria culturală a Băii Mari. Anul 2026 marchează împlinirea a 130 de ani de la întemeierea Școlii Băimărene de Pictură, unul dintre cele mai importante fenomene artistice dezvoltate în această parte a Europei. Fondată în 1896, mișcarea artistică băimăreană a adus o nouă înțelegere a relației dintre pictor și natură, a valorii luminii și a libertății de expresie. Pentru o artistă formată în acest mediu, aniversarea a oferit prilejul unei reîntâlniri simbolice cu tradiția din care provine.
Una dintre lucrările care ilustrează cel mai bine această legătură este „Omagiu maeștrilor” („Tisztelgés a Mesterek előtt”), un tablou dedicat întemeietorilor Școlii Băimărene de Pictură. Lucrarea înfățișează Piața Libertății din Baia Mare, într-o atmosferă nocturnă, cu grupul statuar al celor cinci personalități care au pus bazele renumitei școli: Simon Hollósy, Károly Ferenczy, Béla Iványi-Grünwald, István Réti și János Thorma.

Tabloul atrage atenția nu doar prin subiect, ci și printr-o particularitate tehnică remarcabilă. Privită la lumina obișnuită, pictura dezvăluie atmosfera caldă a centrului istoric, arhitectura familiară băimărenilor și siluetele celor cinci maeștri, surprinse în lumina serii. Când încăperea este cufundată în întuneric, aceeași lucrare capătă o altă înfățișare. Anumite suprafețe continuă să lumineze, iar compoziția se transformă într-un peisaj nocturn dominat de reflexe verzui, în care clădirile și personajele se desprind altfel din întuneric.

Efectul este obținut printr-o tehnică pe care artista a dezvoltat-o și a explorat-o în creația sa, folosind suprapuneri de straturi transparente și pigmenți luminescenți. Nu este vorba despre două tablouri diferite, ci despre aceeași pictură, concepută pentru a oferi experiențe vizuale distincte în funcție de condițiile de iluminare. Este o cercetare artistică interesantă, prin care lumina nu mai reprezintă doar un element pe care pictorul încearcă să îl reproducă, ci devine o componentă activă a lucrării.
Dincolo de acest experiment tehnic, „Omagiu maeștrilor” propune și o interpretare sensibilă a moștenirii artistice băimărene. Cele cinci personaje sunt văzute din spate, privind în direcția vechii Colonii a Pictorilor. Alegerea perspectivei conferă compoziției o semnificație aparte. Maeștrii nu sunt înfățișați într-o atitudine solemnă, îndreptată către privitor, ci par să contemple locul din care a pornit istoria pe care au construit-o. În această imagine se poate descoperi ideea unei continuități, a respectului față de înaintași, care nu înseamnă repetarea lucrărilor lor, ci asumarea libertății creatoare pe care au făcut-o posibilă.

Această libertate se regăsește și în celelalte preocupări ale Iolandei Gherghel. Peisajele sale, reprezentările vegetale, arborii, munții, apa, zăpada și schimbările anotimpurilor constituie teme recurente, însă artista nu se limitează la simpla reproducere a naturii. Este interesată de detaliile pe care privirea obișnuită le trece cu vederea, de formele uneori supradimensionate ale lumii vegetale sau animale și de posibilitățile expresive ale culorii. În lucrările sale, tradiția peisagistică se întâlnește cu dorința de experiment, într-o căutare care a devenit una dintre caracteristicile creației sale.

Parcursul artistei este, la rândul său, unul interesant. Născută în Baia Mare, la 23 septembrie 1961, Iolanda a descoperit încă din copilărie apropierea de imagine și frumos, stimulată de activitatea tatălui său, fotograf de artă. Un rol important în formarea sa l-a avut pictorul Ágoston Véső, primul ei îndrumător, la recomandarea căruia a început studiile de specialitate la Liceul de Artă din Baia Mare. Printre profesorii care i-au influențat pregătirea s-au numărat și artiștii Judith Crăciun și Gyula Dudás.
Viața a purtat-o însă, pentru o perioadă, într-o altă direcție, activitatea sportivă ocupând un loc important în preocupările sale. În 1989 s-a stabilit împreună cu familia în Ungaria, fără să abandoneze pasiunea pentru pictură. A continuat să studieze și să experimenteze pe cont propriu, până când, în 2009, a decis să reia pregătirea artistică universitară la Baia Mare. A absolvit studiile de licență în 2012, iar în 2016 și-a încheiat masteratul în Arte Plastice – Pictură, cu rezultate excelente. În același an a organizat prima expoziție personală.
Au urmat expoziții personale și participări la manifestări colective în România și în străinătate, întâlniri cu artiști din diferite țări și experiențe care i-au îmbogățit perspectiva asupra picturii. Lucrările sale au ajuns în galerii și colecții particulare din mai multe state, iar în februarie 2026 una dintre creațiile sale a fost selectată pentru expoziția internațională Olympus Arts Awards, organizată la Museo d’Arte e Scienza din Milano. Participarea i-a adus și un certificat de merit, într-un an care avea să continue cu expoziția de la Budakalász.
Revenind la evenimentul din Ungaria, acesta a deschis o altă perspectivă asupra activității sale. După vernisaj, operatorul de imagine maghiar Gábor Mihályfi i-a propus realizarea unui film-portret, care să prezinte nu doar lucrările, ci și omul din spatele lor, traseul artistic și legătura cu locurile care i-au marcat existența.


Filmările au început în Ungaria, în perioada în care expoziția era încă deschisă, și au continuat ulterior în Baia Mare și în Maramureș. Echipa venită din Ungaria a însoțit-o pe artistă în locurile sale preferate, în spațiile care îi trezesc amintiri și îi oferă inspirație, dar și în atelierul în care ideile se transformă în picturi.

Este o abordare potrivită pentru un asemenea portret, fiindcă opera unui artist poate fi înțeleasă mai bine atunci când este cunoscută și lumea din care se naște.

„După expoziția mea din Ungaria, filmările au continuat în orașul meu natal, Baia Mare, unde am prezentat locurile care îmi sunt dragi. Locuri de care sunt mândră și care ocupă un loc aparte în inima mea”, a mărturisit pictorița, vorbind despre experiența întâlnirii cu echipa de filmare.

Pentru Iolanda Gherghel, această întoarcere în fața camerei de filmat are și o semnificație personală. Artistă care a trăit în două țări și care și-a construit parcursul între spații culturale diferite, ea a păstrat o legătură puternică cu Baia Mare și cu natura Maramureșului. Aici și-a regăsit, în diferite etape ale vieții, liniștea necesară creației, aici a revenit pentru studii și tot aici continuă să descopere subiecte pentru lucrările sale. În acest drum a avut aproape și familia, în special pe soțul său, Miki, despre care a vorbit în repetate rânduri ca despre un sprijin important.

Filmul-portret aflat în realizare are astfel șansa de a surprinde mai mult decât o succesiune de expoziții și tablouri. Poate contura povestea unei pasiuni care a traversat decenii, a unei artiste care a continuat să caute noi mijloace de exprimare, fără să piardă legătura cu tradiția din care s-a format. În fond, titlul expoziției din Ungaria, „Viață fără frontiere”, pare să sintetizeze firesc o parte din această poveste. Pentru Iolanda Griga Gherghel, granițele geografice nu au devenit granițe ale creației, după cum nici respectul față de maeștrii trecutului nu a împiedicat-o să experimenteze și să își caute propriul drum.

Iar faptul că o echipă de filmare din Ungaria a venit să descopere Baia Mare prin ochii ei reprezintă și un gest de recunoaștere a legăturii dintre un artist și locul căruia îi aparține. Un oraș care a dat picturii o școală cu rezonanță europeană continuă să ofere povești care merită cunoscute, iar Iolanda Griga Gherghel este una dintre persoanele care duc mai departe, în felul lor, această moștenire.
Vasile Petrovan
Citește și:
Tinerii din Cupșeni au adus Maramureșului titlul de „Sat European de Tineret 2027”









