Concertul de colinde „Sus la Poarta Raiului” ajunge anul acesta la cea de-a XX-a ediție și va reuni publicul iubitor de tradiții joi, 10 decembrie, de la ora 18:00, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Evenimentul este organizat de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” (manager Iuliana Dragoș), în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și Televiziunea Română.

„În acest an, dedicat „Anului omagial al pastorației familiei creștine” și „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame)”, în pragul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, când glasul colindelor vestește bucuria venirii în lume a Pruncului Iisus, ne pregătim să deschidem, încă o dată, porțile sufletelor către credință, lumină și tradiție.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și Televiziunea Română, vă invită cu drag la tradiționalul concert de colinde „Sus la Poarta Raiului”, ajuns anul acesta la cea de-a XX-a ediție.

De două decenii, acest eveniment aduce împreună generații, glasuri și suflete, păstrând vie frumusețea colindului străbun și bucuria sărbătorilor petrecute în comuniune.

În atmosfera plină de har a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, colindele ne vor purta spre vremurile în care familia se aduna în jurul vetrei, iar vestea Nașterii Mântuitorului era primită cu inimile deschise.

Vă așteptăm să întâmpinăm, cu sufletele curate, marea sărbătoare a Nașterii Domnului!”, transmit reprezentanții Ansamblului.

Foto arhivă

Citește și

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, implicat în proiectul cultural „Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului”

Lasă un comentariu