1 noiembrie 1965, Casa Pokol și povestea muzeului mineritului care nu a mai fost inaugurat
În urmă cu 61 de ani, la Baia Mare era abandonat un proiect muzeal care ar fi putut deveni unul dintre cele mai importante repere ale patrimoniului industrial românesc. Casa Pokol, impunătoarea reședință de pe Valea Borcutului, fusese destinată organizării unui muzeu al mineritului, însă o decizie administrativă din toamna anului 1965 a schimbat destinația clădirii, înainte ca instituția să își poată deschide porțile.
Istoria Casei Pokol este strâns legată de dezvoltarea mineritului aurifer din regiunea Baia Mare. Construită în anii 1903–1904 de Alexiu Pokol, fost învățător devenit un prosper proprietar de mine, reședința de pe Valea Borcutului a reprezentat expresia unei perioade de înflorire economică, în care exploatarea zăcămintelor de aur și argint contribuia decisiv la prosperitatea orașului. După naționalizarea din 1948, clădirea a primit diferite întrebuințări, până când, în anul 1964, autoritățile regionale au decis transferarea ei către Muzeul Regional Maramureș.
Intenția era una ambițioasă. În încăperile fostei reședințe urma să fie prezentată evoluția mineritului din regiunea băimăreană, de la uneltele și procedeele tradiționale până la instalațiile și tehnologiile contemporane. Alte săli erau destinate istoriei mineritului din întreaga țară, iar pe dealul din apropierea clădirii se preconiza amenajarea unor galerii care să reconstituie tehnicile de exploatare din diferite epoci. Proiectul depășea astfel dimensiunea unei simple colecții de obiecte, urmărind realizarea unui ansamblu muzeal în care vizitatorii să poată înțelege atât evoluția tehnică a mineritului, cât și importanța acestuia pentru dezvoltarea societății.
Documentele cercetate de muzeografii Lucia Pop și Viorel Rusu arată că proiectul depășise stadiul unei intenții. În anul 1964 fusese propusă și înființarea unui post de muzeograf principal, pentru care era nominalizat Cornel Borlea, în vederea începerii cercetărilor necesare organizării muzeului. Mai mult, în clădire fuseseră deja depozitate obiecte muzeale, ceea ce confirmă existența unor pregătiri concrete pentru amenajarea viitoarei instituții.
Patrimoniul minier al muzeului băimărean avea, de altfel, o istorie mai veche. În anul 1961, odată cu desființarea Muzeului orașului Baia Sprie, instituția regională preluase 1.145 de obiecte muzeale și 112 volume, printre acestea aflându-se unelte folosite în activitățile miniere și 23 de flori de mină. Existența acestor piese dovedește că muzeul dispunea deja de un fond documentar și material relevant pentru istoria mineritului, deși sursele publicate nu precizează care dintre obiectele aflate în patrimoniul instituției ajunseseră efectiv în Casa Pokol.
Sfârșitul proiectului a venit în octombrie 1965. Potrivit studiului Contribuții la istoria muzeului băimărean, 1898–2014, publicat de Lucia Pop și Viorel Rusu în revista Marmatia, Comitetul Executiv al Sfatului Popular regional a decis transformarea imobilului într-o casă de copii școlari, cu începere de la 1 noiembrie 1965. La 19 octombrie, conducerea muzeului era somată să evacueze, în termen de numai cinci zile, obiectele deja depozitate în clădire. Era sfârșitul unui proiect care ar fi putut valorifica, într-un spațiu cu o puternică semnificație istorică, moștenirea uneia dintre cele mai importante regiuni miniere ale țării. Muzeul nu a fost inaugurat, iar Casa Pokol a primit o altă destinație, departe de aceea pentru care fusese pregătită.
Istoria colecțiilor miniere a continuat însă în cadrul instituției muzeale băimărene. În anul 1968, Muzeul Județean Maramureș avea în structura sa o secție de minerit, iar în 1969 aceasta achiziționa 500 de eșantioane minerale. În 1973, patrimoniul secției număra 4.060 de piese. Trei ani mai târziu, colecțiile au fost reorganizate prin constituirea secțiilor de științe naturale și de istoria tehnicii, prima preluând un fond de aproximativ 6.000 de eșantioane minerale, iar cea de-a doua obiecte legate de tehnica minieră și alte domenii ale istoriei tehnologiei.
O parte importantă a patrimoniului industrial minier este valorificată astăzi de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, inclusiv prin expoziția permanentă „Minerit și civilizație în Maramureș”, iar colecțiile mineralogice dezvoltate ulterior au contribuit la constituirea actualului Muzeu Județean de Mineralogie „Victor Gorduza”.
După decenii în care a îndeplinit alte funcții și a traversat perioade de degradare, Casa Pokol a intrat într-un proiect de restaurare și transformare în centru cultural. Recuperarea clădirii readuce în atenție și proiectul muzeal abandonat în urmă cu mai bine de șase decenii, într-o perioadă în care mineritul reprezenta încă una dintre principalele activități economice ale regiunii.
Sursa FOTO: UNRMI
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
