Share
Cecilia Ardusătan, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, este coautor al unui manual destinat elevilor din liceele pedagogice

Cecilia Ardusătan, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, este coautor al unui manual destinat elevilor din liceele pedagogice

Astăzi, 5 octombrie, de Ziua Educației, Cecilia Ardusătan, psiholog clinician, psihoterapeut integrativist și psiholog sportiv, anunță cu bucurie că este coautor a unui manual destinat elevilor de clasa a IX-a din liceele pedagogice. Prin această contribuție, ea se alătură echipei de specialiști care au pus în slujba educației timpurii experiența și cunoștințele lor, oferind viitorilor profesioniști un instrument de pregătire dedicat dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului.

Manualul, intitulat „Sănătate, nutriție, motricitate la copilul mic”, abordează aspecte esențiale privind sănătatea, alimentația și dezvoltarea motrică a copilului și face parte din curriculumul de specialitate pentru educația timpurie.

Pentru Cecilia Ardusătan, implicarea în realizarea manualului are o semnificație aparte, având în vedere activitatea sa profesională și experiența în lucrul cu copiii, adulții și sportivii.

„De Ziua Educației, mă bucur să împărtășesc o veste importantă pentru mine: sunt coautoarea manualului «Sănătate, nutriție, motricitate la copilul mic», destinat elevilor de clasa a IX-a de la profilul pedagogic, specializarea educație timpurie.

Manualul este publicat de Editura Litera, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, și face parte din curriculumul de specialitate al filierei vocaționale. Este realizat alături de Alexandru Croitoru, Eugenia Larisa Chițu și Monica Iulia Stănescu — profesioniști din domeniile educației, biologiei, fiziologiei, sănătății și activității fizice.

Pentru mine, ca psiholog clinician și psihoterapeut care lucrează cu copii, adulți și sportivi, această contribuție are o însemnătate aparte. Manualul se adresează unor elevi care se pregătesc să lucreze, mai târziu, cu copiii mici, în creșe și în alte spații de educație timpurie.

Această perioadă din viața copilului merită multă atenție. Copilul mic învață prin joc, mișcare, explorare și relațiile pe care le are cu adulții din jurul lui. Are nevoie de adulți pregătiți să îi observe nevoile, să îi ofere siguranță, să îl încurajeze să descopere și să îi respecte pașii de dezvoltare.

Educatorul-puericultor are un rol care depășește îngrijirea de zi cu zi. El este unul dintre adulții care îl pot ajuta pe copil să se simtă primit, înțeles și sprijinit într-o perioadă în care fiecare experiență lasă urme. Prin prezență, răbdare și pregătire, poate transforma activitățile obișnuite — masa, jocul, odihna, mișcarea sau despărțirea de dimineață — în momente care susțin dezvoltarea copilului.

Mă bucur că am avut ocazia să contribui la un manual care oferă viitorilor profesioniști repere despre sănătate, nutriție și motricitate la copilul mic. În spatele unei astfel de lucrări sunt multe ore de documentare, discuții, verificări și revizuiri, dar și convingerea că educația timpurie are nevoie de oameni bine pregătiți și atenți la copil.

Ziua Educației este, pentru mine, și un prilej de recunoștință față de profesori și de toți cei care lucrează cu copiii. Este o muncă ce cere cunoaștere, răbdare, responsabilitate și multă implicare”, transmite Cecilia Ardusătan, psiholog clinician și psihoterapeut specialist.

Sincere felicitări!

Citește și

Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când știi materia, dar te blochezi la examen


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu