Măriuca Verdeș își sărbătorește ziua de naștere
Măriuca Verdeș, una dintre interpretele care au făcut din cântecul tradițional și din păstrarea obiceiurilor maramureșene o adevărată misiune, își sărbătorește astăzi, 27 septembrie, ziua de naștere.
Născută în 1989, în Desești, într-o familie cu o puternică legătură cu folclorul, artista a intrat de timpuriu în lumea cântecului popular. A început să cânte de la vârsta de aproximativ patru ani și jumătate, iar mai târziu și-a continuat pregătirea artistică la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”, Liceul de Artă din Baia Mare și Universitatea Națională de Muzică din București.
De-a lungul carierei, Măriuca Verdeș a lansat patru albume, cu repertoriu inspirat din Maramureșul istoric și Țara Maramureșului. Primul album de hori a apărut în 2005. Activitatea sa artistică a fost remarcată prin mai multe distincții, printre care Marele Premiu „Moștenitorii”, în 2005, Premiul de excelență „Natalia Șerbănescu”, în 2007, și titlul „Miss Maramureșeanca”, în 2010.
Dincolo de scenă, Măriuca Verdeș s-a implicat în educarea copiilor și în transmiterea tradițiilor către generațiile tinere. Din 2012 a început să lucreze cu elevii din Călinești, iar ulterior a desfășurat activități și în alte școli de pe Valea Marei și Valea Cosăului. În 2018, în urma demersurilor sale și cu sprijinul autorităților, opționalul de folclor a fost introdus oficial în mai multe școli din județ.
Un proiect important este „Școala Rădăcinilor Străbune”, al cărei președinte este, prin care copiii au ocazia să descopere dansul tradițional, meșteșugurile și elemente ale vieții satului maramureșean. Măriuca Verdeș a lucrat, de asemenea, la un „Abecedar al Rădăcinilor Străbune”, realizat împreună cu profesoara Lavinia Chiș, material care abordează teme precum familia, comunitatea, ocupațiile tradiționale, meșteșugurile și dansurile specifice.
Pentru Măriuca Verdeș, cântecul popular este legat de identitatea locului în care s-a născut și de responsabilitatea de a transmite mai departe ceea ce a primit de la generațiile dinaintea sa. Prin activitatea artistică și prin proiectele educaționale pe care le-a inițiat, artista continuă să promoveze tradițiile și cultura satului maramureșean atât în țară, cât și în străinătate.
La mulți ani! Multă sănătate, bucurii și putere de muncă!
Citește și









