De Ziua Europeană a Limbilor, Maramureșul confirmă cum limba păstrează memoria unui loc

Astăzi este Ziua Europeană a Limbilor, o zi dedicată diversității lingvistice și felului în care limbile apropie oamenii. Tema ediției din acest an, „Limbile ne unesc!”, se potrivește poate mai bine decât oriunde într-un ținut precum Maramureșul, unde felul de a vorbi spune imediat de unde vii, din ce sat ești și chiar din ce parte a județului.

Graiul maramureșean păstrează cuvinte pe care un om din altă parte a țării le poate auzi pentru prima dată, deși pentru localnici sunt firești. Sunt regionalisme și termeni tradiționali încă vii în Maramureș. „Cocon”, de pildă, înseamnă copil sau băiat și este un termen vechi, încă viu în Maramureș, dar abia utilizat în alte regiuni ale țării, foarte rar în localitățile de la granițele județului. Totodată, „Păcurar” este ciobanul, „clopul” este pălăria atât de ușor de recunoscut în portul tradițional, „horinca” a devenit aproape un cuvânt-emblemă pentru Maramureș, iar „țâpuritura” nu este doar un strigăt, ci o formă de expresie muzicală și comunitară care însoțește jocul și cântecul. „Coleșa” spune și ea ceva despre viața de odinioară. În Maramureș, termenul desemna în mod tradițional o fiertură din făină, cel mai adesea din mălai, apropiată de mămăliga moale. Cercetările etnologice arată că era una dintre mâncărurile cotidiene ale satului maramureșean.

Alte cuvinte, tipic maramureșene sunt, de exemplu: asoreală, berdă, butin, butinar, butinări, cărtureț, chibăl, ciocâldan, ciuclă, ciuflica, cocoran, codrior, corhă, dârlai, fățoaie, fișcăi, fludără, ilioi, izvarniță, înfocăciune, însăcurat, leordacă, liliuț, lucezi, luști, măzărită, mirioară, mizelnic, mociros, năposti, noajă, orgar, oveșer, pagalău, păguri, pahibă, pănat, permeci, pititioc, pițiană, pocitoc, poda, ponci, popuștină, porlaș, prizne, pupuia, pușleac, răeș, rămăsoi, răzvalcă, sansiu, sclin, sosină, spărtica, strohoi, șatră, știob, ștrampohaz, ștric, tocănău, tocmiș, tocăzi, topăncuț, trăgănaș, trăsură, trușcoi, tuduman, tul, turiș, tut, țăpușcă, țebeș, țura, uști, vâji, vernă, vlăstos, voloșist, zărât, zgărdan, zongoraș, zorobi, zoroboc, zvorac., cuvinte extrase din Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș al lui Dorin Ștef.

La fel de interesant este că graiul din Maramureș nu s-a format izolat. În el se simt secole de conviețuire cu maghiari, ucraineni, germani și evrei, iar vocabularul local păstrează urme ale acestor întâlniri. Unele cuvinte au intrat atât de firesc în vorbirea oamenilor încât astăzi aproape nimeni nu se mai întreabă de unde provin. Și poate că aici stă frumusețea unei limbi, nu în faptul că rămâne neschimbată, ci în faptul că știe să păstreze urmele celor care au vorbit-o.

Ziua Europeană a Limbilor nu vorbește doar despre engleză, franceză, germană sau spaniolă. Vorbește și despre graiuri, despre cuvintele mici, locale, despre felul în care o comunitate își recunoaște rădăcinile prin vorbire. Consiliul Europei subliniază tocmai această idee: diversitatea lingvistică este parte a patrimoniului cultural european și trebuie păstrată.

În Maramureș, acest patrimoniu se aude încă în fiecare zi, în vorbele bătrânilor și în expresiile care trec, uneori aproape pe nesimțite, de la o generație la alta. Pentru că o limbă nu trăiește doar în dicționare. Trăiește mai ales în felul în care oamenii își spun unii altora lucrurile simple. Iar Maramureșul are încă multe astfel de cuvinte de spus.

Sursa FOTO: arhivă

Vasile Petrovan

Citește și:

La București are loc prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Victoria Darvai”