Share
PS Părinte Iustin a târnosit biserica din Fărcașa

PS Părinte Iustin a târnosit biserica din Fărcașa

Duminică, 9 august, a 10-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă Fărcașa, Protopopiatul Chioar, cu ocazia târnosirii bisericii.

„Am revenit în Parohia Fărcașa, o comunitate numeroasă, cu 450 de familii, 1.600 de credincioși ortodocși și o comună, în sine, care are mai multe localități, are peste 4.000 de locuitori și este foarte prosperă, cu administrație locală foarte atentă la dezvoltarea comunității și a infrastructurii și a tuturor posibilităților pentru locuitorii acesteia.

Am revenit în această parohie după ce am fost în 2005 și în 2011, acum 15 ani. Atunci am sfințit clopotele, în 2005, și în 2011 am sfințit o troiță la casa parohială. Ne bucurăm pentru că, după venirea Părintelui Petru Vamoș din 2019, deci pe al șaptelea an, s-au început lucrări de înnoire, sigur la îndemnul nostru, dar și din necesitate. Și anume, s-a reorganizat Sfântul Altar după normativele și rânduiala care o avem acum și îndrumările pe care le dăm.

S-a construit o catapeteazmă și s-a așezat o catapeteazmă monumentală și icoanele noi de pe ea și s-a făcut un zid de sprijin, deoarece terenul era puțin instabil, un zid de sprijin necesar și foarte, foarte solid, urmând să se lucreze în continuare.

S-a padimentat Sfântul Altar și spațiul bisericii, urmând să se lucreze în viitor în exterior, să se lucreze și probabil să se repicteze biserica. Sunt doar niște scene, este o pictură în ulei, așa cum se făcea în vremea aceea. Biserica aceasta, cu dimensiuni de catedrală, merită pictată integral. Părintele este încă tânăr și are timp și sunt și posibilități economice ca să facă acest lucru.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că, iată, biserica aceasta, care a fost construită în urmă cu 50 de ani, 76-78, este, deci, semicentenarul construitorii bisericii. A fost construită în plin comunism și biserica și casa parohială, 10 ani mai târziu, iată, îi reprezintă pe credincioși, reprezintă comunitatea, este o frumusețe locul unde este așezată, se vede toată depresiunea Băii Mari și este așezată sub ocrotirea praznicului Pogorârii Sfântului Duh.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru întâlnirea noastră frumoasă de astăzi cu primarul comunității, cu autoritățile locale, cu credincioșii, cu părinții din zonă și, de ce nu, cu fiii satului care, la evenimente, se-ntorc acasă pentru bucuria sărbătorii. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Slujba de sfințire

După binecuvântarea lumânărarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba de târnosire a Sfântului Altar și slujba de sfințire a iconostasului și a icoanelor de pe el.

Desfășurată după tot tipicul Bisericii Ortodoxe, slujba de târnosire a cuprins pregătirea Sfintei Mese pentru marele eveniment când devine cel mai sfânt loc de pe pământ, care semnifică Mormântul Domnului și locul jertfei Sale. Slujba de sfințire a cuprins spălarea Sfintei Mese cu aghiazsmă și apă de trandafiri, așezarea Sfintelor Moaște în piciorul Sfintei Mese și a Documentului de Sfințire, a icoanelor celor patru Sfinți Evangheliști în cele patru colțuri ale pristolului, care semnifică răspândirea Sfintei Evanghelii la toate neamurile din cele patru colțuri ale pământului, toate sigilate cu ceară topită, după car Sfânta Masă a fost înveșmântată. În timpul acestor faze ale târnosirii, s-au rostit rugăciuni de o mare însemnătate religioasă, sfinte rugăciuni, care pecetluiesc Sfânta Masă pentru sute și sute de ani de acum încolo.

Apoi, pe Sfânta Masă au fost așezate veșmintele de înfrumusețare, primul veșmânt rămânând neschimbat, apoi obiectele liturgice: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două Sfinte Cruci de binecuvântare, Sfântul Chivot, în care se păstrează împărtășania pentru cei bolnavi, două sfeșnice, Sfânta Cruce Mare din spatele Sfintei Mese. Totodată, a fost reamenajat Sfântul Altar după noul tipic al Sfintei Episcopii.

Reamenajarea Sfântului Altar și a sfintei Mese au cuprins înlocuirea iconostasului și pictarea cu icoane noi, reorganizarea Sfântului Altar și a Sfintei Mese, construirea din cărămidă de foarte bună calitate, cu o tablă din marmură, cu icoanele Sfinților Evangheliști gravate în granit, ca să dureze la nesfârșit, la care se adaugă lucrările din exteriorul sfântului locaș: recondiționarea pardoselii și placarea cu gresie, refacerea scărilor, montarea mozaicului cu 16 secene pe fațada bisericii, înlocuire de geamuri, executarea drenajului în jurul bisericii, refacerea gardului împrejmuitor, consolidarea terenului, care nu are cea mai bună stabilitate, înlocuirea crucilor de pe biserică, automatizarea clopotelor, construirea a două răstigniri din marmură și altele.

Biserica a fost tâsnosită prima dată de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Justinian, în 5 septembrie 1982.
Cu ocazia târnosirii recente, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dăruit bisericii și cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nicolae”, deoarece vechea biserică a avut acest hram.

Sfânta Liturghie Arhierească

Sub protia Preasfințitului Părinte Episcop Iustin a slujit un sobor de preți și diaconi, din care îi amintim pe Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Pr. Ciprian Coza, protopopul Chioarului, Pr. Adrian Morar din Recea, inspector social-filantropic, Pr. Petru Vamoș, paroh, Pr. Mircea Laza din Sârbii Fărcașei, Pr. Ionel Pop din Buzești, Pr. Cosmin Tohătan din Gârdani, Pr. Sergiu Pop din Remeți pe Someș, Pr. Cosmin Sopoian din Curtuiușu Mare, Pr. Răzvan Pintea din Roșiori, Pr. Ioan Bârlea din Chegea, Pr. Lucian Achim din Handalul Ilbei, Pr. Ioan Ciurdaș din Mireșu Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop.

Cuvântul de învățătură

Un bogat cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin pornind de la Evanghelia duminicii, a vindecării lunaticului, în care a făcut o incursiune a evenimentelor istorice ale momentului istoric petrecut după Schimbarea la Față a Domnului și ce a urmat.

Distincții

Preasfințitul Părinte Iustin a primit în dar de la credincioși o icoană și un coș cu flori.

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a făcut mai multe daruri. Preotul paroh Petru Vamoș a fost distins cu Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman”, iar Consiliul Parohial a primit Medalia „Preot Nicolae Gherman”.

Diploma Anului omagial au primit primarul Ioan Stegeran și mai mulți binefăcători, informează Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu