6 august 1943, s-a născut Dan Grigore, pianistul care a transformat muzica într-o formă de sinceritate - 4 minute în urmă
Furtuna a lovit Maramureșul după o zi sufocantă. Copaci rupți, tarabe luate de vânt și intervenții ale pompierilor - 1 oră în urmă
Urmează o duminică plină de muzică, dans și sport pe Câmpul Tineretului din Baia Mare - 2 ore în urmă
Caravana Cloud Regional Nord-Vest în Baia Mare: Un pas spre digitalizarea administrației publice - 5 ore în urmă
Trei seri despre gândire, emoții și sănătate, la Vișeu de Sus - 5 ore în urmă
Eveniment special la Baia Mare, la 570 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara - 5 ore în urmă
„Zilele Moiseiului” se vor desfășura în perioada 14–16 august - 6 ore în urmă
Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet găzduiește o nouă întâlnire a clubului de carte „Legături Literare” - 6 ore în urmă
Muzeul de Mineralogie Baia Mare, gazda unui eveniment internațional dedicat prieteniei și diversității culturale - 6 ore în urmă
Pompierii SVSU Târgu Lăpuș și voluntarii maltezi, în mijlocul copiilor din Tabăra Creștină „Dragoste și Prietenie” din Munții Țibleș - 7 ore în urmă
Urmează o duminică plină de muzică, dans și sport pe Câmpul Tineretului din Baia Mare
Băimărenii sunt invitați să petreacă o nouă după-amiază de vară în aer liber, într-un program construit în jurul mișcării, muzicii și activităților pentru întreaga familie. Evenimentul se desfășoară pe Câmpul Tineretului, iar accesul publicului este gratuit. Programul estival „Baia Mare trăiește vara” are loc în perioada 19 iulie–30 august, atât pe Câmpul Tineretului, cât și în Centrul Vechi al municipiului.

Activitățile creative încep încă de la ora 14:00, când Asociația NOD va deschide atelierele pregătite pentru cei mici. Acestea vor continua până la ora 18:00. Atelierele Kinder Town sunt programate între orele 17:00 și 20:00.
Programul de pe scenă începe la ora 17:00, cu demonstrații susținute de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Maramureș. Publicul va putea urmări momente de gimnastică, majorete, Zumba și kick-boxing.
De la ora 17:30, Clubul Feel Groove Dance Studio aduce un moment de street dance, iar la 18:00 urmează o demonstrație de dans sportiv oferită de Clubul de Dans Sportiv Galactic Dance. În același interval vor fi prezentate activități ale Fabricii de Campioni – Clubul Sportiv MARTA, Street Ball Baschet și Clubul Sportiv Wildcats Baia Mare.
Muzica intră în program de la ora 18:15, printr-un moment susținut de Alexandra Pop și Cristian Sabo, elevi ai Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan”. La 18:30, pe scenă vor urca alți copii ai instituției, într-un spectacol muzical.
De la ora 19:00 este programat un Zumba Master Class coordonat de Asociația Club Sportiv Festival of Happiness. La 19:30, elevii claselor de canto popular ale Școlii Populare de Artă Baia Mare vor prezenta un spectacol folcloric, sub îndrumarea profesorilor Ramona Darha și Mihaela Iacob.
Seara continuă la ora 20:00 cu un spectacol al copiilor de la Școala de Muzică și Folclor Crescendo. Ultimul moment al programului începe la 20:30, când Trupa Încotro va susține un concert etno-rock cu piese proprii. Prezentatorul evenimentului va fi Olivian Sabou.
În paralel cu momentele de pe scenă, între orele 17:00 și 21:00, vor fi organizate activități sportive și recreative pentru toate vârstele: tenis de masă, volei, baschet, șah și alte jocuri. Participanții vor putea primi gratuit pături de picnic, în limita stocului disponibil. Acestea trebuie returnate la final, pentru a putea fi folosite și la următoarele întâlniri ale programului estival.
Vasile Petrovan
Citește și:
Zilele Comunei Bocicoiu Mare aduc două zile de sărbătoare la Crăciunești














