Băiuț, Strâmbu Băiuț și Poiana Botizii, recunoscute oficial ca sate specializate în turism - 1 oră în urmă
A fost hram la Mănăstirea „Sfântul Ilie” Dealu Mare - 1 oră în urmă
Activități educaționale și spirituale de vacanță pentru copii, organizate de Parohia Ortodoxă Recea - 2 ore în urmă
„Învățăm împreună, reușim împreună”: Un proiect de suflet finalizat cu succes la Liceul Tehnologic Ocna Șugatag - 3 ore în urmă
CS Academica Recea, distins cu certificarea SILVER de către Federația Română de Fotbal - 4 ore în urmă
Studenți ai Facultății de Geologie și Geofizică din București, în vizită la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 5 ore în urmă
Biserica Ortodoxă „Sfânta Ana” din Ferneziu își serbează hramul - 5 ore în urmă
Centrul Culturii Tradiționale Maramureș a prezentat documentarul „Old New Villages” la Seminarul Astra Multicultural - 6 ore în urmă
PS Părinte Iustin, în mijlocul credinicioșilor Parohiei Ortodoxe Borșa II - 8 ore în urmă
Spania este noua campioană mondială după ce a învins Argentina în prelungiri - 8 ore în urmă
Voluntarii Maltezi din Baia Mare au participat la cea de-a patra ediție a Academiei Malteze din Covasna
Zilele trecute, membrii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare au participat la cea de-a patra ediție a Academiei Malteze, eveniment desfășurat la Micfalău, județul Covasna.
Academia Malteză este un program de formare dedicat voluntarilor și coordonatorilor din cadrul tuturor filialelor Serviciului de Ajutor Maltez în România. Acest program vizează promovarea activităților de voluntariat în rândul tinerilor, precum și implicarea activă în comunitate prin acordarea de sprijin persoanelor aflate în nevoie.
Evenimentul a debutat cu un moment de reflecție asupra semnificației spirituale a misiunii organizației supuse Ordinului de Malta, în cadul unui dialog deschis cu pr. Stelian Veres, îndrumător spiritual al Serviciului de Ajutor Maltez în România. Participanții au împărtășit propriile experiențe, după care au evocat valorile de bază ale activității într-o astfel de organizație: solidaritatrea, credința, respectul pentru demnitatea fiecărei persoane și dorința de a-i ajuta pe toți cei aflați în nevoie.
În continuare a avut loc o sesiune de lucrări dedicată dezvoltării unor mecanisme eficiente de răspuns în fața crizelor umanitare. Activitatea a fost susținută de Cordula Wasser, director al departamentului de ajutor extern în cadrul Serviciului de Ajutor Maltez în Germania, aceasta aducând în atenția participanților soluții și strategii de gestionare a provocărilor actuale prin capacitatea organizației de prevenire, coordonare, intervenție și reziliență.
O altă activitate importantă derulată în cadrul evenimentului a făcut referire la reziliența organizațională, fiind coordonată de Cristina Rigman. Aceasta le-a prezentat participanților elementele esențiale în gestionarea eficientă schimbărilor și stimularea adaptabilității la nevoile umanitare în continuă schimbare.
Evenimentul s-a încheiat cu cu o sesiune interactivă de discuții și dezbateri organizată de Asociația Federală „Ordinul de Malta”, reprezentată în cadrul activității de președintele Ernie Bono și directorul executiv Michael Stankewich. Dialogul a vizat activitatea Asociației Federale „Ordinul de Malta”, dar și contribuția acesteia în susținerea Serviciului de Ajutor Maltez în România pentru a-i sprijini pe cei bolnavi, sărmani sau marginalizați de societate.
Activitățile derulate în cadrul Academiei Malteze au reconfirmat importanța dialogului și colaborării internaționale pentru a construi o societate bazată pe respect, incluziune și ajutor reciproc.
Larisa Viragh















