Emoțiile sunt furtunile, sentimentele sunt casele pe care le construim în jurul lor. Diferența e: furtuna vine și trece, casa rămâne și ajunge să ne locuiască pe noi.
Emoția este hardware-ul nostru biologic. Este reacția rapidă a corpului, în care lucrează împreună atât „creierul vechi” (structurile implicate în supraviețuire), cât și zone mai noi care evaluează ce se întâmplă. Emoția e scurtă, intensă și se simte în trup: bătăi de inimă, tensiune, nod în gât, gol în stomac. Este energia brută care îți pregătește corpul pentru acțiune și, pentru că apare în fracțiuni de secundă, nu o poți controla la buton, ca pe un comutator.
De exemplu, cineva îți sare în față în trafic: inima îți explodează în piept, maxilarul se încordează, simți cum îți urcă furia. Aceasta este emoția pură. Sentimentul este software-ul pe care îl instalăm peste emoție. Aici intră în scenă mintea care încearcă să dea sens senzațiilor din corp, atașându-le o etichetă, o poveste și, uneori, o morală.
Sentimentele durează mai mult decât emoțiile: pot rămâne ore, zile sau chiar ani, hrănite de gândurile cu care le repeți. Revenind la exemplul din trafic: sentimentul apare când începi să-ți spui „M-a tăiat pentru că nu mă respectă nimeni, oamenii sunt egoiști, mie mi se întâmplă mereu”.
În câteva secunde, energia brută a furiei devine resentiment, cinism sau victimizare. Secretul pentru a procesa emoția și a te simți mai bine nu este să „nu mai simți”, ci să separi senzația fizică de povestea mentală. Primul pas este să identifici senzația, ieșind din poveste. Când simți că „te ia valul”, nu te mai întreba imediat „De ce?” și „Ce înseamnă asta despre mine?”, ci oprește filmul mental și întoarce-te în corp. Unde simți emoția? E un nod în gât, o gheară în piept, o greutate în stomac, un curent cald în obraji? Cum e: ascuțită, apăsătoare, fierbinte, rece?
Scopul nu este să o analizezi la microscop, ci să o observi ca pe un nor care trece pe cerul tău interior. Tu ești cerul, nu furtuna. Al doilea pas este să accepți emoția fără să o judeci. De multe ori, nu emoția primară ne chinuie cel mai tare, ci emoția de deasupra: rușinea că suntem furioși, vinovăția că suntem triști, disprețul față de propria frică. În loc să-ți spui „Nu ar trebui să simt asta”, poți spune „Ok, acum simt furie (sau frică, sau tristețe). E o reacție umană. Faptul că simt asta nu mă face o persoană rea, ci un om viu”.
Le permiți emoțiilor să treacă prin tine ca un val de adrenalină sau ca o descărcare de energie, fără să adaugi etichete grele despre cine ești. Ultimul pas este să rescrii sau să lași în pace povestea. Valul emoțional scade relativ repede dacă nu îl hrănești non-stop cu gânduri și scenarii. După ce senzațiile din corp s-au mai domolit, abia atunci este momentul să te întrebi: „Ce poveste îmi tot spun?” și „Există și o altă interpretare care să nu mă rănească inutil?”. În loc de „Nu valorez nimic, nimeni nu mă respectă”, poți încerca: „Omul ăsta a fost neatent sau grăbit; comportamentul lui vorbește despre el, nu despre valoarea mea”.
Nu înseamnă să negi nedreptatea sau să scuzi abuzul, ci să nu îți construiești întreaga identitate pe comportamentul celorlalți. Dacă nu îți lași emoțiile să circule și le închizi în tine, ele nu dispar pur și simplu. Mintea le reciclează și le transformă în stări de fond: iritabilitate cronică, tristețe mocnită, anxietate difuză. Poți să-ți imaginezi sentimentele de durată ca emoții gătite la foc mic de gândurile tale repetitive. Dacă vrei să suferi mai puțin, nu scopul este să nu mai plouă niciodată în tine, ci să înveți să nu mai construiești case permanente – adică povești rigide despre tine și despre lume – în jurul fiecărei furtuni emoționale care, altfel, ar trece.
Acest model este o hartă simplificată, nu o sentință medicală. Nu înlocuiește psihoterapia, diagnosticul sau tratamentul atunci când este nevoie. Este o invitație: să-ți observi corpul, să-ți asculți emoțiile și să devii mai conștient de felul în care îți construiești poveștile interioare.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Capcana păcii cu orice preț
