Acțiune de tip Blocada a polițiștilor din Ocna Șugatag - 13 minute în urmă
Parteneriat academic pentru sănătate: Delegația UMF Cluj-Napoca, în vizită oficială la Spitalul Județean din Baia Mare - 22 minute în urmă
Fenomen rar pe cer: Venus și Jupiter apar „împreună” după apus - 37 minute în urmă
Prins conducând o mașină cu plăcuțe de înmatriculare diferite - 41 minute în urmă
Soția lui Traian Băsescu a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru o formă rară de cancer osos - 53 minute în urmă
Educație prin artă: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, pe podium la Concursul Interjudețean „Magia Artelor” - 55 minute în urmă
Finteușul Mare – Posta, întrerupere de curent pentru modernizarea rețelei electrice - 1 oră în urmă
Réka Várvédő: Sportul între pasiune și stil de viață - 2 ore în urmă
Rezultate frumoase pentru tinerii șahiști ai Academiei de Șah Maramureș la Festivalul Pegas Summer de la Cluj - 2 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare, premiați la Concursul de Creație Plastică și Literară „Universul meu” - 2 ore în urmă
Selecționerul Turciei, noul antrenor al echipei feminine a CS Minaur
David Ginesta Montes (39 de ani) este noul antrenor al echipei feminine de handbal a CS Minaur. Acesta vine la gruparea băimăreană din postura de selecționer al naționalei de senioare a Turciei, anunță reprezentanții CS Minaur.
În ultimii ani și-a construit un nume în handbalul românesc la Rapid București. Între 2020 și 2023 a activat ca antrenor secund al acestei formații, contribuind la câștigarea titlului de campioană a României în sezonul 2021/2022 și la calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor EHF în sezonul 2022/2023. În septembrie 2023 a preluat funcția de antrenor principal, obținând medalia de argint în Liga Florilor în sezonul 2023/2024 și conducând echipa în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, EHF Champions League.
„Din ianuarie 2025, David Ginesta ocupă funcția de selecționer al echipei naționale feminine a Turciei, coordonând totodată reprezentativa feminină U19 și activitatea sectorului feminin din cadrul Federației Turce de Handbal. Sub conducerea sa, naționala Turciei a obținut calificarea la Campionatul Mondial și a cucerit medalia de aur la Jocurile Islamice din 2025. Dincolo de experiența acumulată pe banca tehnică, David Ginesta se remarcă și printr-o pregătire academică și profesională de excepție. Tehnicianul spaniol deține, din anul 2019, licența EHF Master Coach, cea mai înaltă certificare acordată antrenorilor de handbal la nivel european, obținută în cadrul programului organizat de Federația Europeană de Handbal și reînnoită periodic”, notează sursa citată.
În ultimii ani a fost lector în cadrul mai multor programe organizate de Federația Turcă de Handbal și Federația Europeană de Handbal, susținând cursuri dedicate tacticii, dezvoltării jucătorilor tineri, analizei jocului, pregătirii portarilor și procesului de luare a deciziilor în handbalul de performanță.
„Pregătirea sa multidisciplinară este completată de studii juridice, fiind absolvent al Facultății de Drept a Universității din Barcelona și deținător al unui master în Drept Sportiv – o combinație rar întâlnită, care reflectă preocuparea sa pentru dezvoltarea profesională continuă și înțelegerea complexă a fenomenului sportiv”, subliniază reprezentanții CS Minaur.
Sursa foto: CS Minaur
Citește și:















