Sportivii de la A.C.S Athletic Târgu Lăpuș, rezultate excelente la Campionatul Național Masters de Cross-country 8km - 8 minute în urmă
Nouă elevi ai Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, calificați la etapa interjudețeană a concursului francofon „Technofrançais- cei mai buni liceeni francofoni” - 9 minute în urmă
Atelier de încondeiat ouă la Catedrala Istorică din Baia Mare - 25 minute în urmă
Atelierul tematic de încondeiat ouă a reunit numeroși copii la Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Săcălășeni - 26 minute în urmă
Restricții de circulație pietonală în Baia Mare pentru efectuarea de lucrări de modernizare a 30 de stații de transport în comun - 29 minute în urmă
Programul liturgic al Catedralei Episcopale Baia Mare în Săptămâna Patimilor - 36 minute în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 57 minute în urmă
Performanță de excepție pentru PS Academy Baia Mare la Festivalul Internațional „Abanico” din Bulgaria - 59 minute în urmă
„Din suflet de creștin”: Concertul de pricesne și muzică religioasă de la Catedrala Episcopală Baia Mare a adus emoție și bucurie credincioșilor - 1 oră în urmă
În Groșii Țibleșului se organizează cea de-a doua ediție a procesiunii „Prin Jertfa Crucii spre Înviere” - 2 ore în urmă
În Memoriam – Profesorul Liviu Maior (1940–2026)
Profesorul Liviu Maior, una dintre marile conștiințe ale istoriografiei românești contemporane, s-a stins din viață ieri, 5 aprilie 2026, la Cluj-Napoca, la vârsta de 85 de ani. Plecarea sa lasă în urmă un gol profund în mediul academic, în viața publică și în conștiința culturală a României.
Născut la 2 octombrie 1940, în Beclean, județul Bistrița-Năsăud, Liviu Maior și-a dedicat întreaga viață studiului istoriei și formării generațiilor de studenți. A urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, între anii 1959 și 1964, devenind ulterior doctor în istorie în 1974. Parcursul său universitar a fost unul exemplar, de la asistent și lector, până la profesor universitar titular și conducător de doctorate, formând de-a lungul deceniilor numeroși istorici.
Specialist de marcă în istoria modernă a României, Liviu Maior a cercetat cu rigoare și profunzime teme esențiale precum mișcarea națională a românilor din Transilvania, Revoluția de la 1848, Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918. Prin lucrările sale, a contribuit decisiv la o mai bună înțelegere a identității și destinului românesc în context european.
Pe lângă activitatea academică, a avut un rol important în viața publică. A fost ministru al Educației între 1992 și 1996, într-o perioadă esențială pentru reforma sistemului de învățământ, senator în Parlamentul României și ambasador al României în Canada. În toate aceste funcții, a promovat echilibrul, competența și orientarea spre valorile democratice și europene.
De asemenea, a reînființat Centrul pentru Studii Transilvane și a contribuit la revitalizarea cercetării istorice românești, fiind implicat în numeroase proiecte internaționale și publicații de prestigiu. Opera sa științifică cuprinde peste 25 de volume și peste 100 de studii și articole, fiind recunoscută și apreciată atât în țară, cât și în străinătate.
Cuvintele sale rămân astăzi mai actuale ca oricând: „Este bine să cunoaștem și să învățăm din Lecția Istoriei, dar să nu privim niciodată cartea de istorie sau pe istorici ca pe o formă de divertisment.” Acestea reflectă nu doar gândirea sa profundă, ci și responsabilitatea cu care a privit rolul istoricului în societate.
Dispariția profesorului Liviu Maior reprezintă o pierdere imensă pentru cultura și educația românească. A fost nu doar un istoric remarcabil, ci și un model de echilibru intelectual, discreție și devotament față de adevăr.
Condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Odihnească-se în pace!
Vasile Petrovan















