Share
In memoriam prof. dr. Ilie Gherheș: „Un an de dor, de amintiri și de recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi”

In memoriam prof. dr. Ilie Gherheș: „Un an de dor, de amintiri și de recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi”

Ieri, 11 februarie, s-a împlinit un an de când prof. dr. Ilie Gherheș, fost director și șef secție la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, a trecut la cele veșnice.

Dr. Ilie Gherheș a fost un istoric, cercetător și muzeograf dedicat promovării patrimoniului cultural și istoric al Maramureșului. Colegii și comunitatea nu l-au uitat, iar pe rețelele de socializare au fost transmise numeroase mesaje emoționante la aniversarea unui an de la decesul său.

„Se împlinește un an de când domnul prof. dr. Ilie Gherheș a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens pe care timpul nu a reușit să îl umple. Un an de dor, de amintiri și de recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi.

La un an distanță, durerea s-a așezat, dar respectul, admirația și recunoștința au rămas la fel de puternice. Să știți că va purtăm în gând și în rugăciune, dar ne lipsesc sfaturile dumneavoastră înțelepte, glumele care ne luminau diminețile, discuțiile lungi și pline de sens, ieșirile pe teren și planurile pe care le făceam cu atâta entuziasm. Ne lipsește prezența dumneavoastră caldă și echilibrul pe care îl aduceați în jur.

Vă mulțumim însă pentru tot ceea ce ne-ați oferit și pentru amprenta profundă pe care ați lăsat-o în viețile noastre.
Odihnă veșnică, domnule profesor!”, a scris muzeograf Gabriela Filip.

„Astăzi se împlinește un an de când domnul prof. dr. Ilie Gherheș a plecat dintre noi. Un an de când prezența sa caldă s-a transformat în amintire, iar absenţa lui continuă să se simtă în fiecare spațiu pe care l-a însuflețit.

Domnul Ilie Gherheș a lăsat în urma lui glasul său cald și acel mod inconfundabil de a începe o poveste, de a te face să rămâi, să asculți, să privești mai atent în jur. Avea darul de a povesti pentru a așeza, pentru a explica, pentru a duce mai departe istoria locului, așa cum o cunoștea și cum o trăia.

Ştia să transforme orice informație într-o poveste și orice poveste într-o lecție despre identitate și apartenență. Iar când strecura şi câte o glumă, o făcea cu acel umor firesc, luminos.

Îmi lipsesc dialogurile cu domnul prof. dr. Ilie Gherheș, ieșirile pe teren, entuziasmul cu care vorbea despre fiecare detaliu cercetat. Îmi lipsesc explicațiile lui răbdătoare și felul în care reușea să dea greutate fiecărui cuvânt.

La un an de la plecarea sa, dorul nostru rămâne la fel de viu, iar recunoștința pentru tot ceea ce a dăruit rămâne adânc așezată în suflet.

Odihnă veșnică, domnule prof. dr. Ilie Gherheș!”, a transmis și muzeograf Oana Teremtuș.

Ilie Gherheș s-a născut la 1 ianuarie 1962 în comuna Petrova. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea din București, iar din anul 2002 este doctor în științe istorice – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Dr. Ilie Gherheș a stabilit raporturi de coordonare, în decursul carierei sale, cu Comisia de Heraldică, Sigilografie și Genealogie Maramureș (președinte), Societatea de Științe Istorice din România, Filiala Maramureș (președinte), Asociația „Pro Unione” Baia Mare, Maramureș (președinte), Asociația „Clio Centenar” Petrova, Maramureș (președinte), Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș-Vodă”, Cluj-Napoca (consilier științific), colegiul de redacție al revistei Familia română (membru) etc.

În anul centenarului Marii Uniri, dr. Ilie Gherheș a lansat o carte eveniment, la Editura Gutinul, cu titlul Maramureșenii și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în care a dezvăluit detalii neştiute despre evenimentul care a marcat formarea României moderne.

A publicat și două monografii ale localităților din zona Fisculaș (Fisculaș – amprente monografice: Baia-Sprie, Cavnic, Dumbrăvița, Șișești, Fundația „Andrei”, Baia Mare, 2012) și Bistra (Comuna Bistra – monografie, Baia Mare, Eurotip, 2011 – coautor).

Și-a exprimat punctul de vedere pe subiecte și evenimente din Maramureș în volumele Maramureș – pecete de românitate. (1 decembrie 1918 – 30 august 1940) (2018); Istoricul martir Dr. Alexandru Filipaşcu. Un aristocrat al propriului destin (2019); (a)casa sufletului meu (2021), în care a reunit 54 de editoriale scrise pentru revista „Dacia nemuritoare”.

Dumnezeu să-l odihnească!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu