Prins conducând prin Giulești cu 113 km/h
Un șofer a fost surprins de aparatura radar în timp ce circula prin localitatea Giulești cu viteza de 113 km/h. Iar asta în condițiile în care încerca să facă și o depășire neregulamentară, informează IPJ Maramureș.
„Imprudența, combinată cu viteza excesivă, i-a pus într-un real pericol nu doar pe el, ci și pe ceilalți participanți la trafic”, precizează sursa citată.
Cu ce s-a ales cel în cauză? Cu 3.037 de lei amendă și 150 de zile cu permis lipsă, fără posibilitatea reducerii perioadei de suspendare.
Sursa foto: IPJ Maramureș
Citește și:
Zeci de misiuni ale jandarmilor maramureșeni în weekend: amenzi de aproape 8.000 de lei













