Rezultate frumoase la etapa locală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar pentru Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare
Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Baia Mare se mândrește cu performanțele la fotbal obținute de elevi la etapa locală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, prin muncă, perseverență și implicare din partea profesorilor coordonatori Țîrlea Cătălin, Blaga Codruța și Sas Marius.
Echipa de băieți, categoria U8 (clasele I-II), s-a clasat pe locul al treilea, dând dovadă de o pregătire temeinică și bună coordonare.
Echipa fetelor de la categoria U14 (clasele VII-VIII), pe de altă parte, s-a aflat în fruntea clasamentului, obținând nu doar locul 1, ci și calificarea la etapa județeană, pentru al treilea an consecutiv. Din echipă fac parte elevele: Lorena Oltean (clasa a VII-a B), Maria Olea-Aldan (clasa a VII-a B), Iris Talpoș (clasa a VII-a B), Ilinca Sabou (clasa a V-a B), Cristina Ardeleanul (clasa a VI-a A), Sara Dan (clasa a VII-a A), Elena Iusco (clasa a VIII-a B), Daria Marchiș (clasa a VIII-a B), Isabella Hrincescu (clasa a VIII-a B) și Miruna Nicolae (clasa a VIII-a B).
Felicitări tuturor! Mult succes pe mai departe!




Larisa Viragh













