Convocări de la CSS Sighet la lotul național U14 pentru FIBA Youth Development Fund - 10 ore în urmă
Serbarea Forumului Democrat German din Baia Mare, 30 de ani de tradiție, cultură și comunitate - 11 ore în urmă
O zi de școală în fosta Mănăstire Piaristă - 11 ore în urmă
Jurnal de Mondial: Turneul final a început. Fotbalul mare încă nu - 13 ore în urmă
Lecție inedită de cultură muzicală pentru elevii Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” din Baia Mare - 13 ore în urmă
Un grup de copii din Sighetu Marmației a făcut o incursiune în patrimoniul Muzeului de Istorie și Arheologie din oraș - 14 ore în urmă
Un singur „zimbru” în lotul României A pentru ultimul meci din Toyota Challenge - 14 ore în urmă
Sport, prietenie și fair-play: Școlile din Baia Mare au celebrat prin fotbal jubileul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” - 14 ore în urmă
Comunitate fără bariere: Lecție de empatie și incluziune la Azilul de Noapte din Baia Mare - 15 ore în urmă
„Atelier de copt idei” în Baia Mare: profesorii de limba franceză au participat la o activitate creativă și interactivă - 16 ore în urmă
Primarul Timiș Ion Sorin clarifică situația privind numirea conducerii la Spitalul de Recuperare Borșa
Anularea concursului pentru funcția de manager și numirea în funcție a unui manager interimar, în cadrul Spitalului de Recuperare Borșa, a stârnit numeroase controverse în rândul personalului medical angajat, afectând, totodată, încrederea comunității în această importantă instituție publică a orașului.
În acest context, primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare prin care face apel la responsabilitate, calm și respectarea legii, aducând lămuriri privind poziția administrației locale în raport cu deciziile luate.
„În cea mai importantă instituție publică din Borșa, Spitalul de Recuperare, agitația a devenit o stare permanentă. De ani de zile există tensiuni, iar în prezent acestea au ajuns la un nivel inacceptabil. Este momentul ca lucrurile să se așeze și fiecare să își asume responsabilitățile pentru care a fost pregătit și este plătit.
Anularea concursului pentru funcția de manager a dus, conform legii, la numirea unui manager interimar pe o perioadă de maximum șase luni. Contestarea acestei anulări în instanță blochează organizarea unui nou concurs până la o hotărâre definitivă, care poate veni peste ani. Legea este clară: numirea managerului interimar se face de către ministru, la propunerea Consiliului de Administrație.
Mandatul actualului manager expiră la 6 februarie. Consiliul de Administrație, deși avea această obligație, nu a făcut nicio propunere. Din acest motiv, ministrul a aplicat strict legea și a numit un manager interimar din rândul angajaților care îndeplinesc condițiile legale. Din cei 32 de medici ai spitalului, 12 sunt nemulțumiți de această numire, deși niciunul dintre ei nu a dorit să își asume funcția. Nemulțumirea fără asumare nu rezolvă nimic. Spitalul nu aparține unui grup restrâns, ci întregii comunități. Spitalul înseamnă medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar, pacienți și, în final, Borșa.
Motivele reale ale acestor reacții nu sunt cunoscute, dar indiferent care ar fi ele, amenințările și presiunile sunt inacceptabile. Deciziile se contestă legal, în instanță, nu prin șantaj moral sau blocarea activității. Amenințări de tipul „plec din spital”, „demisionez”, „nu colaborez”, „îmi iau concediu fără plată” sau, mai grav, afectarea actului medical, nu fac decât să demonstreze lipsă de responsabilitate față de pacienți.
Fac un apel ferm la calm și la revenirea la normalitate. Prioritatea absolută trebuie să fie pacientul, nu orgoliile personale sau interesele de grup. Spitalul nu stă într-un singur om și nici într-un grup de 12. Spitalul trebuie să funcționeze pentru comunitate, nu pentru ambițiile unora!”, este mesajul primarului Ion Sorin Timiș.















