În Maramureș, problema gunoiului a ajuns să fie simțită zilnic, nu doar discutată din când în când. Tomberoane pline, saci lăsați pe marginea drumului, mirosuri neplăcute și nervi întinși la maximum. De fiecare dată, reacția firească a oamenilor este să caute un vinovat clar, cu nume și prenume. Cel mai des, acest nume este Drusal. Numai că realitatea, oricât de supărătoare ar fi, nu este atât de simplă. Gunoiul din Maramureș nu este gestionat de o singură firmă, ci de un sistem întreg, gândit pe etape, construit cu bune intenții, dar aplicat incomplet și explicat prost.
Totul pornește de la faptul că, în Maramureș, cetățenii nu plătesc direct o firmă de salubritate. Taxa de gunoi se achită la primărie, iar acest lucru creează confuzie și nemulțumire. De ce nu plătim direct celui care vine cu mașina și ridică tomberonul? Răspunsul ține de existența ADI Deșeuri Maramureș, o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară creată în urmă cu ani, după un model național. Ideea a fost ca mai multe primării să se unească pentru a gestiona împreună deșeurile menajere, astfel încât serviciul să fie mai eficient și mai ușor de controlat. ADI nu ridică gunoiul, nu are mașini și nici muncitori pe teren. Rolul ei este să organizeze sistemul, să facă licitațiile, să stabilească regulile și să semneze contractele cu operatorii.
La început, ADI Deșeuri a fost gândit strict pentru deșeuri menajere, nu pentru tot ce înseamnă deșeuri municipale. Extinderea competențelor ar fi trebuit să vină ulterior, prin modificarea statutului, dar nu este clar pentru public dacă acest lucru s-a făcut complet și coerent, un detaliu esențial, dar rar discutat.
Conform datelor la care am avut acces, se pare că pentru a funcționa, ADI Deșeuri primește bani atât de la Consiliul Județean Maramureș, aproximativ 740.000 de lei anual, cât și de la fiecare primărie membră, câte un leu pentru fiecare locuitor/an. Este posibil ca aceste cifre să nu mai fie de actualitate. Primăria încasează taxa, apoi plătește serviciile mai departe prin ADI. Problema este că acest mecanism este lent. Dacă o primărie întârzie plata, apar dobânzi, penalități și tensiuni, iar aceste blocaje financiare se pot reflecta, indirect, în modul în care funcționează serviciul pe teren.
Pentru Baia Mare, Drusal este partea cea mai vizibilă a acestui sistem. Este firma care vine, ridică gunoiul din fața casei sau de la bloc și îl transportă mai departe. Pentru majoritatea oamenilor, aici se termină povestea. Dacă mașina nu vine, vina este clară. Doar că Drusal nu stabilește taxele și, teoretic, nu ar trebui să schimbe nici regulile după bunul plac. Scandalul apărut la începutul noului an 2026 are legătură tocmai cu acest lucru: deși tarifele au crescut semnificativ, frecvența de colectare a fost redusă. Rezultatul a fost imediat vizibil: gunoi neridicat și oameni care simt că plătesc mai mult pentru mai puțin. Aici critica la adresa Drusal este justificată, dar nu suficientă pentru a explica întregul haos.
După ce gunoiul este ridicat, el nu dispare pur și simplu. Intră într-o altă etapă a sistemului, despre care se vorbește foarte puțin: cea gestionată de ABC Urban. Din datele cunoscute, Drusal transportă deșeurile către această firmă, iar ABC Urban se ocupă de sortare, tratare și transfer. Cu alte cuvinte, Drusal adună gunoiul, iar ABC Urban îl pregătește pentru etapa finală. Pentru cetățean, această verigă este invizibilă, deși joacă un rol esențial și generează costuri importante. Lipsa de comunicare transparentă a factorilor decizionali face ca lumea să creadă că totul ține de o singură firmă, când, de fapt, responsabilitatea este împărțită.
Adevărata problemă apare însă atunci când ne întrebăm unde ajunge gunoiul, la final. Maramureșul nu are încă un depozit modern, complet funcțional, unde să-și gestioneze propriile deșeuri. Din acest motiv, gunoiul este trimis în alte județe, precum Oradea. Această soluție este una de avarie, nu una normală. Transportul pe distanțe mari costă, taxele impuse de alte județe sunt ridicate, iar Maramureșul ajunge să depindă de bunăvoința altora pentru o problemă care ar trebui rezolvată local. Toate aceste costuri se adună și, în final, sunt suportate de cetățeni.
Dar de ce nu se implementează un sistem riguros de colectare a deșeurilor municipale reciclabile și de stimulare a cetățenilor, atfel încât aceștia să predea firmei de salubrizare o cantitate cât mai redusă de deșeu municipal rezidual? Acest lucru ar duce la caștig din vânzarea deșeurilor reciclabile, pe de o parte, iar pe de altă parte la costuri mult reduse cu eliminarea prin depozitare a fracției reziduale. Desigur, fracția municipal-reziduală trebuie procesată mecano-biologic după colectare, dar, oare firmele care sunt implicate asigură o astfel de tratare? Dacă da, atunci fracția ce ar trebui depozitată ar fi infimă și costurile cu depozitarea ar scădea considerabil reflectându-se în tarifele impuse cetățenilor.
Speranța acestui județ poartă un nume cunoscut de ani buni: Fărcașa. Acolo se construiește Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, proiectat să fie soluția completă pentru Maramureș. Pe hârtie, centrul există, clădirile sunt ridicate, instalațiile sunt aproape gata. În realitate, însă, nu funcționează. Se pare că motivul este lipsa autorizației integrate de mediu. În documentele emise de Direcția Județeană de Mediu Maramureș se menționează sec că documentația nu respectă prevederile Ordinului 818/2003. Atât. Fără transparență, fără explicații clare, fără detalii care să lămurească populația.
Această tăcere a născut întrebări firești. Zona Sârbi – Fărcașa este cunoscută pentru izvoare subterane și pentru un istoric de alunecări de teren (”La Urnituri”). Este legitim să te întrebi dacă nu cumva există probleme geotehnice care îngreunează autorizarea. Oficial, nimeni nu spune asta. Neoficial, suspiciunea planează. După cunoștințele mele, termenul pentru autorizația de punere în funcțiune este stabilit pentru iulie 2026, dar între timp se vorbește despre derogări și prelungiri, pentru a nu pierde bani europeni. Cert este că, dacă proiectul nu devine operațional, sumele care ar trebui returnate ar fi considerabile.
Că se poate și altfel o dovedește exemplul din județul Sălaj. La Dobrin, un depozit similar funcționează fără scandaluri, fără transporturi interminabile și fără mistere administrative. Este dovada că problema nu este tehnică, ci ține de modul în care lucrurile sunt duse până la capăt și, mai ales, explicate oamenilor.
În final, adevărul trebuie spus pe șleau: problema gunoiului din Maramureș nu este despre o singură firmă, ci despre un sistem incomplet. Pentru Baia Mare și împrejurimi, Drusal este veriga vizibilă, ADI este structura de organizare, ABC Urban este piesa din umbră, primăriile sunt plătitorii, iar Fărcașa este promisiunea încă neîmplinită. Până când toate aceste părți nu vor funcționa împreună și până când cetățenii nu vor primi explicații clare, gunoiul va rămâne nu doar pe străzi, ci și în relația dintre oameni și cei care administrează acest sistem.
Vasile Petrovan
