Țara Lăpușului găzduiește Ziua Națională a Maramureșului – Festivalul Internațional al Identității Tradiționale - 32 minute în urmă
Spațiu de popas amenajat la Izvorul Cerduța din Băița pentru cei care vin după apă - 47 minute în urmă
Mănăstirea Chiuzbaia găzduiește o nouă serie de tabere pentru copiii și tinerii din Protopopiatul Ortodox Baia Mare - 59 minute în urmă
Slujire arhierească la Mănăstirea Prislop–Borșa - 1 oră în urmă
L-ați văzut? Ionuț Mateșan a plecat de la domiciliu de câteva zile și e de negăsit - 1 oră în urmă
Implicare pentru viitorul educației: Profesori ai Colegiului de Arte Baia Mare au participat la Conferința UNMUTE din București - 4 ore în urmă
Campanie de colectare a aparatelor electrice în comuna Cernești - 5 ore în urmă
Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat - 5 ore în urmă
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său - 6 ore în urmă
Mănăstirea Dragomirești și-a sărbătorit hramul în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin - 6 ore în urmă
A murit Brigitte Bardot
Actrița franceză Brigitte Bardot, una dintre cele mai mari importante figuri ale cinematografiei europene și deopotrivă un simbol cultural al secolului XX, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat astăzi fundația care îi poartă numele.
Născută 28 septembrie 1934, la Paris, Brigitte Anne-Marie Bardot a devenit celebră în anii ‘50, impunându-se rapid drept una dintre cele mai cunoscute actrițe ale cinematografiei franceze și internaționale. Imaginea sa, asociată cu libertatea, senzualitatea și emanciparea feminină, a depășit granițele marelui ecran, influențând moda, cultura pop și mentalitățile vremii.
Cariera sa a cunoscut o ascensiune remarcabilă odată cu filmul „Et Dieu… créa la femme” („Și Dumnezeu a creat femeia”, 1956), regizat de Roger Vadim. De-a lungul anilor, Bardot a jucat în peste 40 de filme, colaborând cu regizori importanți ai cinematografiei europene și americane. Printre cele mai cunoscute producții în care a apărut se numără „La Vérité”, „Le Mépris” și „Viva Maria!”.
În 1973, la doar 39 de ani, Brigitte Bardot a decis să se retragă definitiv din actorie, invocând presiunea celebrității. A vrut o viață departe de lumina reflectoarelor, pe care și-a dedicat-o în cea mai mare parte apărării drepturilor animalelor, devenind una dintre cele mai active și influente voci în acest domeniu.
În 1986, a fondat Fundația Brigitte Bardot, organizație care militează pentru protecția animalelor la nivel internațional. Prin campaniile sale, Bardot a contribuit la schimbări legislative și la creșterea gradului de conștientizare publică privind bunăstarea animalelor.
Brigitte Bardot a fost o personalitate complexă și uneori controversată, opiniile sale publice din ultimele decenii generând dezbateri și reacții puternice. Cu toate acestea, impactul său asupra cinematografiei și activismului rămâne unul major.
Moartea sa marchează dispariția uneia dintre ultimele mari legende ale filmului francez. (T.S.)
Sursa foto: AFP/ Eric Feferberg; Globe Photos
















