Privitul cu iritare spre ceas. Aşteptarea şi neaşteptarea până se face ora de plecare de la serviciu. Completarea listei de cumpărături. Alergătura bezmetică şi aşteptarea la semafoarele care-şi perindă culorile mult mai lent decât ţi-ai dori. Gândul la ce-ţi mai pui pe tine la Înviere, să nu-ţi fie frig, dar să păstrezi totuşi eleganţa cuvenită sărbătorii. Şi, mai ales, să se observe că ai haine noi, asortate, mirosind bine a magazin şi a cel mai bun parfum pe care-l ai. Sentimentul de competiţie cu toţi oamenii care aleargă prin magazine, prin oraş şi prin piaţă, pentru a cumpăra totul; lucruri care trebuie şi care nu. Lucruri pe care le puteai cumpăra tot anul, dar parcă acum achiziţia are farmec. Ţi se pare că ai făcut de-a dreptul o afacere, pentru că eşti cuprins de febra sărbătorilor, a cumpărăturilor, a ieşirii în evidenţă cu… orice. Poate, de dragul de a te simţi bine într-un moment special din an, de a-ţi oferi un cadou.
Curăţenia. Scuturatul. Aprinsul crengilor. Ştersul geamurilor. Covor nou. Faţă de masă apretată. Gătitul. Pregătitul. Aroma de brânză cu vanilie. Cuptorul. Mielul. Drobul. Ouăle. Dacă se poate cu frunze puse-n ciorap, că tot e moda să ne întoarcem la eco şi bio. Să nu uităm de salata boeuf, ornată cu ouăle care-au crăpat puţin fierbând pentru vopsit.
Coşarca pentru biserică, în care ai pus de toate: de la pască şi drob, la ouă vopsite şi ouă crude pentru dat la preot. Ajunul de dinainte de mersul la biserică, apoi cana cu anafură şi aşteptarea mesei de după venirea de la sfinţirea bucatelor. Care e cea mai gustoasă dintre toate mesele de peste an. E singura dată când slănina sfinţită se potriveşte cu pasca şi cu brânza dulce cu stafide. Somnul de după masa de dimineaţă şi, apoi, pregătirea pentru vecernia de după-amiază.
Aşa că, să nu ne mai întrebăm, într-un puseu de ipocrizie, „Ce mai înseamnă Paştele?” Aceasta înseamnă! Întotdeauna, Paştele – ca, de altfel, orice mare sărbătoare – înseamnă dorinţa de a fi cu toate în ordine, de avea masa plină, familia aproape, de a fi curat trupeşte şi sufleteşte. Chiar dacă, în timp, s-au adăugat nuanţe noi la conotaţiile sărbătorii, simbolistica atât de bogată încă se păstrează, dimpreună cu bucuria de a răspunde „Adevărat, a-nviat!” atunci când preotul spune la miezul nopţii „Hristos a-nviat!”
Dana G. BUZURA
