Concert de colinde la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, luni, 8 decembrie, de la ora 14:00, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației va avea loc concertul de colinde intitulat „De Nașterea lui Hristos să ne bucurăm”.
Evenimentul este organizat de Cercul Pedagogic de Religie din Sighetu Marmației (prof. Georgeta Lucaci), în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Sighet (pr. protopop Dan Sidău).
Concertul aduce împreună elevi, profesori și oameni ai comunității, uniți de bucuria colindului și de vestea Nașterii lui Hristos. Intrarea este gratuită.
Foto arhivă















