Un tânăr își închide laptopul la ora exactă și pleacă la sală. În același birou, colegul lui de 50 de ani își deschide o cafea nouă și continuă să lucreze. Niciunul nu greșește. Sunt doar doi oameni formați în lumi care au învățat altfel ce înseamnă responsabilitatea. Cei care și-au început viața profesională în anii ’70 și ’80 au crescut cu ideea că munca nu e negociabilă.
Era mijlocul prin care îți câștigai locul, respectul, siguranța. Într-un sistem în care vulnerabilitatea te făcea suspect, tăcerea devenea armură. Au învățat că e mai sigur să rabzi decât să ceri ajutor, mai onorabil să reziști decât să încetinești. Mulți dintre ei privesc azi lumea tinerilor cu uimire: cum pot cere echilibru înainte să se dovedească? Dar tocmai aici se află diferența – în felul în care fiecare generație înțelege prețul efortului.
Cei din Generația X au fost primii care au trăit ruptura dintre vechi și nou. Au intrat în piața muncii într-o epocă în care totul se schimba prea repede – economia, limbajul, așteptările. Au fost copiii care veneau singuri de la școală și adulții care trebuiau să rezolve tot. Au învățat autonomia ca formă de protecție. Nu s-au plâns, nu au cerut sprijin, și-au ținut familia, jobul, responsabilitățile, până când corpul a început să vorbească în locul lor. Astăzi sunt generația cu cel mai ridicat nivel de stres perceput și cu cea mai mică probabilitate de a cere ajutor psihologic. Sunt disciplinați, loiali, eficienți — și epuizați.
Millennialii, născuți între anii ’80 și ’90, au preluat ambiția părinților, dar au început să o chestioneze. Au crescut între două lumi: una care glorifica stabilitatea și una care promitea libertatea. Au înțeles devreme că performanța nu ține loc de împlinire. Pentru ei, munca a devenit un spațiu de sens, dar și de conflict interior. Vor să simtă că ceea ce fac are valoare, însă se luptă cu presiunea perfecțiunii și teama de stagnare. Statisticile arată că Millennials sunt categoria cea mai predispusă la burnout, pentru că nu mai separă munca de identitate. Ei nu cer mai puțin, ci altfel.
Cei mai tineri, Generația Z, trăiesc cu un alt tip de luciditate. Au văzut ce se întâmplă când adulții își consumă sănătatea pentru stabilitate. Au crescut printre ecrane, dar cu o conștientizare timpurie a limitelor. Pentru ei, succesul fără viață personală nu are valoare. Sunt direcți, pragmatici, ușor de acuzat de lipsă de răbdare, dar realitatea e alta: nu refuză munca, ci modelul care îi transformă pe oameni în instrumente. Vor lideri reali, relații corecte, orar predictibil și sens. Nu ca privilegii, ci ca normalitate.
Fiecare generație a învățat altă formă de supraviețuire. Unii au muncit ca să rămână în picioare. Alții muncesc ca să nu ajungă în aceeași poziție. Ceea ce pentru unii înseamnă „lene”, pentru ceilalți înseamnă „măsură”. Ceea ce generațiile vechi numesc „putere”, cele noi traduc prin „rezistență limitată”. Nu pentru că au renunțat, ci pentru că înțeleg altfel ce înseamnă să reziști. Datele confirmă această mutație: potrivit rapoartelor Gallup și Deloitte din 2024, doar 23% dintre angajații lumii se simt cu adevărat implicați, iar echilibrul între viața personală și cea profesională a devenit prioritatea principală pentru tinerii sub 35 de ani. Burnout-ul a fost recunoscut oficial ca fenomen ocupațional, iar singurătatea – drept factor de risc pentru sănătate publică.
Generațiile vechi au învățat rigiditatea ca formă de supraviețuire, pentru că vulnerabilitatea era periculoasă. Generațiile tinere o înlocuiesc acum cu transparența. Între ele există neînțelegeri, dar și o șansă: aceea de a crea o cultură a muncii care nu cere sacrificiu, ci inteligență umană. Pentru că, dincolo de etichete, toți vrem același lucru: să facem bine ce facem, fără să ne anulăm viața în acest proces. Și poate că, într-o zi, când cineva va spune din nou „pe vremea noastră nu se vorbea despre stres”, cineva mai tânăr va răspunde calm: „Da, știu. Pentru că pe vremea voastră, nimeni nu avea voie să spună că îl simte”.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când stresul devine alfabetul cotidian
