„Orășelul Copiilor” revine la Baia Mare de Ziua Internațională a Copilului - 17 minute în urmă
Nadia a primit cea mai înaltă distincție acordată de statul român unei personalități sportive - 52 minute în urmă
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare dă startul înscrierilor în tabăra de vară dedicată elevilor de clasa a VII-a - 59 minute în urmă
Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin la Duminica Rusaliilor 2026 - 1 oră în urmă
Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 2 ore în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 3 ore în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- srtuctura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 3 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 4 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 5 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XV) - 5 ore în urmă
Târgul de Sfântul Dumitru revine la Muzeul Satului din Baia Mare: Două zile de meșteșuguri, ateliere și bucurie pentru întreaga familie
În perioada 25-26 octombrie, între orele 11:00 și 17:00, Muzeul Satului din Baia Mare vă invită la cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Sfântul Dumitru.
Evenimentul, încărcat de arome tomnatice și meșteșuguri autentice, își propune să marcheze trecerea la programul de toamnă/iarnă, care are loc în fiecare an de Sâmedru, dar și rodnicia și frumusețea cu care toamna ne întâmpină în fiecare an.
„Pe parcursul celor două zile, pe ulițele satului vor fi prezenți meșteri populari și producători locali, vor avea loc ateliere pentru copii, iar partenerii noștri vor pregăti pentru publicul prezent momente artistice deosebite.
Sâmbătă, cei mici vor putea participa la ateliere precum:
– olărit,
– cusături tradiționale,
– atelier gastronimic de pregătire a cocuților și a plăcintelor,
– desfăcat mălai,
– înșirat poame pe ață
– pregătire must
De asemenea, tot sâmbătă, vor avea loc demonstrații de sculptură în lemn, realizare a șindrilei și împletire a nuielelor, iar o echipă a jandarmeriei montane le va prezenta copiilor materialele și tehnica folosită în misiunile pe munte și le va oferi informații prețioase referitoare la drumețiile prin pădure și pe traseele montane.
Începând cu ora 14:00, la scena din incinta muzeului, elevi ai Palatului Copiilor Baia Mare și ai structurii Clubul Copiilor Șomcuta Mare vor oferi publicului prezent momente artistice deosebite.
Duminică, de la ora 14:00, programul artistic va fi susținut de elevi ai Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” Maramureș.
Copiii curajoși și dornici de distracție, se pot bucura pe durata evenimentului de aventură la TIROLIANA din sat, alături de echipa Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
Accesul la tiroliană se face pe baza unei donații de 10 LEI pentru DOUĂ ture sau de 12 LEI pentru TREI ture.
Bilet acces eveniment:
Adulți – 6 lei
Copii – acces gratuit”, transmit reprezentanții Muzeului.
Foto arhivă
















