Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 4 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 4 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 5 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 7 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 7 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 9 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 11 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 11 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 13 ore în urmă
Un nou obiectiv de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului Baia Mare este restaurat - 14 ore în urmă
Au început lucrările la noua biserică din Nănești
La Nănești se ridică o nouă biserică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, după ce în primăvară a fost pusă piatra de temelie. Zilele trecute au început lucrările de turnare a fundației.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, astăzi (n.red. luni, 29 septembrie) am început turnarea fundațiilor noii biserici din parohia noastră, închinată Nașterii Maicii Domnului.
Mulțumim din suflet tuturor credincioșilor care au fost prezenți și au pus umărul la această lucrare sfântă, firmei de construcții care ne sprijină cu profesionalism, precum și tuturor binefăcătorilor care prin donațiile lor susțin zidirea Casei Domnului în satul nostru”, a spus pr. Simion Iuga.
Azi, părintele a transmis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, am continuat astăzi lucrările la noua biserică din satul Nănești, prin punerea și legarea fierului și a stâlpilor pentru fundații.
Mulțumim din inimă Consiliului Parohial, care prin prezența și osteneala lor dau pildă de credință și jertfelnicie, și tuturor credincioșilor parohiei care au venit și au ajutat la această clacă binecuvântată.
Această lucrare nu este doar una de zidire pe pământ, ci și de zidire în ceruri, unde Dumnezeu primește jertfa și osteneala fiecăruia.
Îi așteptăm mâine, vineri, 3 octombrie, de la ora 08:00, pe câți mai mulți bărbații parohiei să fim din nou împreună la lucru, pentru a termina de legat grinzile și fierul și a turna betonul în pământ. Este nevoie de cât mai mulți, ca lucrul să fie dus la bun sfârșit cu bine și cu spor!”.
Credincioșii care doresc pot să sprijine financiar construcția lăcașului de cult.
„Biserica nu este doar o clădire, ci este inima comunității, locul unde se coboară harul lui Dumnezeu, unde se nasc și se desăvârșesc sufletele, unde rugăciunea unește cerul cu pământul. De aceea, fiecare ajutor, oricât de mic, este mare înaintea lui Dumnezeu, pentru că „tot cel ce va zidi Casa Domnului, va fi binecuvântat” (cf. 1 Paralipomena 22, 19).
Pentru cei care doresc să ajute și printr-un sprijin financiar, donațiile se pot face în contul parohiei:
IBAN: RO96BTRLRONCRT0674116501
Maica Domnului, ocrotitoarea noii biserici, să mijlocească pentru toți cei ce se ostenesc și jertfesc, răsplătindu-le însutit și dăruindu-le binecuvântare în familiile lor!”, mai transmite părintele Simion Iuga.















