Câteva rânduri scrise de mână și o scurtă poveste despre recunoștință - 3 ore în urmă
„Orășelul Copiilor” revine la Baia Mare de Ziua Internațională a Copilului - 4 ore în urmă
Nadia a primit cea mai înaltă distincție acordată de statul român unei personalități sportive - 5 ore în urmă
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare dă startul înscrierilor în tabăra de vară dedicată elevilor de clasa a VII-a - 5 ore în urmă
Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin la Duminica Rusaliilor 2026 - 5 ore în urmă
Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 6 ore în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 7 ore în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- structura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 8 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 8 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 9 ore în urmă
Răzvan și Andreea Stoica revin cu un nou concert la Castelul Teleki din Coltău
După succesul primei ediții a concertului „Stradivarius la Castel”, Castelul Teleki din Coltău devine din nou locul unde muzica și istoria se întâlnesc, iar publicul este invitat să retrăiască farmecul unei seri de excepție, pe 14 septembrie de la ora 17:00.
Frații Răzvan și Andreea Stoica, artiști de renume internațional, revin pe aceeași scenă pentru a dărui un concert de o intensitate rară. Legătura lor profundă se reflectă în fiecare notă, transformând interpretarea într-un dialog muzical plin de emoție și armonie.
Razvan Stoica este unul dintre cei mai apreciați violoniști români, recunoscut pe marile scene internaționale pentru forța și sensibilitatea interpretării sale. Câștigător al prestigiosului premiu „New Talent” la Bratislava, el cântă la o vioară Stradivarius din secolul XVIII, un instrument rar, a cărui voce poartă magia timpului. Alături de el, pianista Andreea Stoica completează povestea sonoră printr-un rafinament aparte. Cu o carieră consolidată în Europa și o sensibilitate artistică remarcabilă, Andreea aduce echilibru și profunzime fiecărui recital.
În centrul acestei seri se va afla un instrument legendar, un Stradivarius, vioară „Ex-Ernst” realizată în 1729, la sfârșitul perioadei de aur a marelui lutier, a cărui sunet va răsuna din nou în zidurile castelului, purtând cu sine frumusețea și misterul vremurilor de altădată.
„Prieteni dragi ai Fundației Euroart, Răzvan și Andreea revin de fiecare dată cu bucurie, energie și generozitate, pentru a oferi publicului local seri de neuitat. Suntem onorați și profund recunoscători pentru fiecare concert.”, a transmis colectivul Fundației Culturale Euroart.
Biletele se pot achiziționa de aici. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.


Larisa Viragh















