CSM Baia Mare a cucerit 14 medalii la Cupa României de la Târgu Mureș - 10 ore în urmă
Țara Lăpușului găzduiește Ziua Națională a Maramureșului – Festivalul Internațional al Identității Tradiționale - 14 ore în urmă
Spațiu de popas amenajat la Izvorul Cerduța din Băița pentru cei care vin după apă - 14 ore în urmă
Mănăstirea Chiuzbaia găzduiește o nouă serie de tabere pentru copiii și tinerii din Protopopiatul Ortodox Baia Mare - 14 ore în urmă
Slujire arhierească la Mănăstirea Prislop–Borșa - 15 ore în urmă
L-ați văzut? Ionuț Mateșan a plecat de la domiciliu de câteva zile și e de negăsit - 15 ore în urmă
Implicare pentru viitorul educației: Profesori ai Colegiului de Arte Baia Mare au participat la Conferința UNMUTE din București - 18 ore în urmă
Campanie de colectare a aparatelor electrice în comuna Cernești - 18 ore în urmă
Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat - 19 ore în urmă
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său - 19 ore în urmă
Expoziția „Un secol de arte frumoase la Baia Mare” continuă să încânte și va fi itinerată la Muzeul de Artă Satu Mare
Muzeul Județean Satu Mare alături de Consiliul Județean Satu Mare și Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» organizează vernisajul expoziției „Un secol de arte frumoase la Baia Mare – A szépművészet évszázada Nagybányán”, care va avea loc joi, 14 august, la ora 17:00.
Expoziția aduce în atenția publicului o selecție reprezentativă de lucrări de pictură, grafică și sculptură create la Baia Mare, aflate în patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» și cel al Muzeului de Artă Satu Mare. Propune ilustrarea evoluției artistice a școlii băimărene de pictură, de la realismul plein-air-ist la impresionism, postimpresionism, expresionism și avangardă. Un accent special este pus pe legătura istorică și continuă dintre artiștii din Satu Mare și Colonia de la Baia Mare – o conexiune cu un impact semnificativ asupra scenei artistice locale.
Această legătură include prezența unor personalități sătmărene marcante în cadrul coloniei, cum au fost Aurel Popp sau T. Rácz Péter. Este o dovadă a legăturii profunde și a schimburilor culturale constante care au avut loc de-a lungul anilor între cele două orașe, fapt ce a determinat această inițiativă demult așteptată de publicul iubitor de artă.
„Prin această colaborare între cele două instituții culturale ne dorim să transmitem și să celebrăm valorile estetice distincte ale Școlii de pictură de la Baia Mare, un fenomen artistic de referință, cu rădăcini adânci în tendințele artistice europene ale începutului de secol XX.
Expoziția va fi deschisă în perioada 18 august – 12 octombrie 2025, la sediul Muzeului de Artă din Satu Mare, Piața Libertății 21 și poate fi vizitată în programul obișnuit de funcționare al muzeului”, informează manager Robert Strebeli.
Foto arhivă
















