Pericopa evanghelică de astăzi, din duminica a 7-a după Rusalii este consemnată de Sfântul Evanghelist Matei (9, 27-35) și ne relatează vindecarea de către Mântuitorul Iisus Hristos a doi orbi și a unui mut în Capernaum.
Pornind de la contextul de atunci, ne punem întrebarea: Ce înțeles ar putea avea acest text din Sfânta Evanghelie pentru noi cei de astăzi? Pentru că toate acestea s-au întâmplat foarte demult, iar majoritatea dintre noi nu suntem nici orbi și nici muți, adică ca să nu putem vorbi. Ce fel de învățăminte, raportate la lumea de astăzi, ne-am putea însuși?
Sfinții Părinți ne învață faptul că fiecare cuvânt pe care l-a rostit Hristos în timpul când a viețuit pe pământ și care a fost consemnat în literă de evangheliști se referă și la fiecare dintre noi, cei de astăzi. Chiar dacă au trecut în jur de două mii de ani, Cuvântul Evangheliei rămâne viu, adică este la fel de actual, ferm, clar și concis.
Trăim într-o generație în care oamenii nu se mai ascultă între ei, copiii nu își mai ascultă părinții, părinții nu mai ascultă cuvintele pline de înțelepciune ale bunicilor, familiile sunt de multe ori dezbinate și se ceartă între ele. Toate acestea înseamnă că nu ne mai ascultăm unii pe alții așa cum ar trebui, ci trăim într-o epocă a surzeniei sufletești și a răcelii. Iar această surzenie ale legătură în mod direct cu duhul „muțeniei” pentru că, din punct vedere medical, în foarte multe cazuri, cel care nu vorbește nici nu aude. De altfel, Sfântul Ieronim ne arată faptul că termenul folosit pentru cel „mut” este cuvântul „κουφός” din limba greacă, care înseamnă deopotrivă, și surd.
Defecțiunea de a vorbi apare după naștere și poate fi genetică. Dorința de exprimare este de multe ori imposibilă. În cazul de față, atunci când au adus în fața Mântuitorului un om mut, demonul a fost scos și cel bolnav a vorbit, încât toți se minunau, fiindcă astfel de rezolvare a neputinței nu a fost niciodată văzută. Dar aici este cheia care descifrează textul evanghelic, pentru că, spre finalul Evangheliei, Evanghelistul Matei spune că Hristos vindeca toată boala și neputința în popor.
Indiferent dacă este vorba de vindecarea cazurilor medicale grele sau imposibile, ori că e vorba despre demonizați, surzi și muți, mai presus de diagnosticul lumii sau al celor pricepuți, Hristos are întotdeauna ultimul cuvânt, El Însuși fiind Medicul Suprem. Medicii tratează, Dumnezeu vindecă. Dar nu oricum, fiindcă doar prin credință și rugăciune se înfăptuiește minunea.
Fiecare om care nu duce o viață echilibrată, conformă cu Sfânta Evanghelie și cu preceptele morale și care este acaparat și robit de imaginile lumii de astăi, poate fi asemănat cu un orb și surdo-mut, care, deși vede lucrurile materiale este insensibil la lucrarea duhovnicească pe care trebuie să o țină în raport cu Dumnezeu și cu aproapele. Pentru că mai presus de toate acestea este Dumnezeu, Cel ce a făcut lucrurile și Care, prin pronie divină și cu participarea noastră, ni le pune la dispoziție pentru a ne folosi de ele.
Să ne ținem și noi așa cum au făcut cei doi orbi, de Mântuitorul Hristos, să ținem Calea cea Bună și Dreaptă, ca să ne întărim credința, să o sporim, pentru noi și a noastră mântuire! Amin.
Pr. Adrian Dobreanu
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Credință și iertarea păcatelor, condiție a mântuirii noastre – meditație la Duminica a 6-a după Rusalii
