După vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, din regiunea Decapole, la rugămintea locuitorilor de acolo Mântuitorul Iisus Hristos trece pe țărmul celălalt al mării, în „Galileea neamurilor”, mai exact în Capernaum, cetatea Sa de adopție, unde va săvârși o altă minune în legătură cu un slăbănog.
Această pericopă evanghelică din duminica a șasea după Rusalii este relatată de Sfântul Evanghelist Matei (9, 1-8), dar consemnată și de ceilalți evangheliști sinoptici, Marcu (2, 1-12) și Luca (5, 17-26), cu particularitățile în stilul caracteristic fiecăruia dintre ei.
Minunea pe care o săvârșește Hristos, a vindecării acestui slăbănog, paralitic, se adaugă atenției deosebite pe care Fiul lui Dumnezeu a acordat-o celor suferinzi, bolnavi și fără de ajutor, mai cu seamă, a intervenit acolo unde știința și medicina vremurilor de atunci nu mai aveau sorți de izbândă și de tămăduire a persoanei. Este un exemplu pentru toți cei de astăzi modul prin care vindecă Biserica: aici, prima dată se lucrează cu sufletul, pentru ca ulterior această lucrare să se răsfrângă și asupra trupului. Mai concret, în biserică, pentru a fi sănătos, este nevoie de iertarea păcatelor și mai apoi, toate celelalte ni se vor adăuga. Este un dat ontologic faptul că toate suferințele și bolile se pot vindeca dacă sufletul este curat și împăcat.
Nu este greu de înțeles că o stare de spirit bună duce la păstrarea imunității sau la menținerea sănătății. Prin păcat, omul se dezarmează treptat de armele cu care acesta se apără în mod firesc. Așa cum pe câmpul de luptă soldatul își poartă arma și întreg echipamentul militar, tot așa creștinul trebuie să stea de veghe prin post, rugăciune și fapte bune.
Iertarea păcatelor este o condiție a mântuirii. La fel de importantă este „credința lor”, a celor patru, dar probabil și a slăbănogului. Toate acestea au culminat cu vindecarea aceluia. Vedeți cât este de importantă credința colectivă, comuniunea de credință? O credință multiplă, curată, duce la împlinire. Este motivul clar pentru care Mântuitorul a vindecat pe cel slăbănog. Putem spune că Biserica nu reprezintă doar un punct de întâlnire într-o anumită zi a celor dintr-o comunitate parohială, ci pentru faptul că avem nevoie unii de alții. În unitate, coboară Dumnezeu!
Ca și în cazul de atunci, și în zilele noastre este nevoie de prietenie, de cineva care să te ajute în momente importante ori atunci când este nevoie, așa cum s-a întâmplat în Evanghelia de astăzi. Ajutorul celor patru este ca o trâmbiță glăsuitoare înaintea lumii de astăzi, fiind un exemplu concret de solidaritate și bunăvoință, a mâinilor unite și întinse asupra celor care au nevoie.
Rezolvarea tuturor problemelor noastre, fie că sunt de natură sufletească, spirituală, sau fizică, trupească, le găsim în „Cartea vieții”, care este Scriptura. Având și citind Scriptura, Îl avem și Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Minunea cu vindecarea slăbănogului va rămâne un fapt real și istoric până la sfârșitul veacurilor și ne vorbește de starea noastră naturală ca urmare a păcatelor. Cu siguranță această minune a schimbat și pe alții de atunci care au rămas impresionați și uimiți de acest fapt. Însă omul care nu dorește să Îl cunoască pe Dumnezeu rămâne un „paralitic” și neputincios în viață pentru că nu se poate salva singur.
Atunci când sunt afectate în mod direct relațiile pe orizontală cu oamenii, cu aproapele nostru, poate că ar fi bine ca să ne mărturisim păcatele unii față de ceilalți, cerându-ne iertare, așa cum se întâmpla încă din perioada creștinismului timpuriu și așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi” (cf. Iacov 5, 16). Apoi, după această „primă etapă”, pentru a dobândi iertare și de la Dumnezeu este nevoie de Taina Spovedaniei, taină dumnezeiască, în urma căreia, dacă vom primi dezlegare de la duhovnic, ne vom împărtăși cu Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, ca merinde pentru viața de veci.
De mii de ani ni s-a spus de modul cum trebuie să viețuim ca oameni pe pământ. Sfânta Evanghelie de astăzi este o „tragere de mânecă” care ne redeschide orizonturi: doar cu o credință lucrătoare și dobândirea iertarii păcatelor vom putea intra în Împărăția lui Dumnezeu, unde Hristos S-a dus să ne pregătească fiecăruia un loc!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Premiile Regal Literar 2025: Părintele Adrian Dobreanu a fost distins cu Premiul „Luceafărul”
