Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XXIV)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Ordinul numărul 456 al Consiliului Orăşenesc din Medio Monte privitor la rigorile legii sanitare

Urmare a numeroaselor sesizări ale cetăţenilor, Consiliul Orăşe- nesc, analizând situaţia creată, decide:

Implicaţii în fabricarea şi desfacerea de alimente, pe teritoriul orăşenesc, cât şi vânzătorii de băuturi precum cârciumarii, apoi mă- celarii, brutarii, cofetarii, bodegarii, comercianţii de făină, delicatese, apoi frizerii, coafeza şi manichiurista, vor efectua vizite medicale lu- nare, în faţa medicului delegat Fabian.
Proprietarii, calfele şi ucenicii se vor prezenta la serviciul sanitar din Medio Monte, aflat sub jurisdicţia domnului doctor Arnold
Brutarii, proprietarii, calfele şi ucenicii vor avea controale sani- tare în lunile: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie şi decembrie.
Examinările vor fi plătite de către Consiliul Orăşenesc. Deoa- rece se fac în folosul comunităţii.
Angajatele Casei din Piaţa Gorky, recunoscută ca atare prin acest ordin, vor efectua controale medicale săptămânale. Responsa- bilă pentru aceasta fiind doamna Barbara Mittemberg, care va ţine şi evidenţa condicuţei fiecărei angajate.
Plata acestor consultaţii se va face din bugetul Casei din Piaţa
Nesupuşii acestui ordin vor suferi rigorile legii

Semnează consilierii orăşeneşti Benea, Nistor, Trif, Matiaskovski

Paisprezece decembrie. Seara. Frig. În camerele din Casa din Piaţa Gorky, Emeric Csatari făcuse focuri. Negustorii intrau cu paltoanele strânse. „La repartiţie”, striga domnul Mutter Blazin. „Cu răbdare şi fără grabă”, continua omul de primire.

Domnul Aurel Crâncău ajunsese subofiţer miner al Societăţii Im‑ periale. Luase în piept frigul. Afacerea cu untul din Medio Monte

prospera. Aurel Crâncău îşi putea permite. Plătea orice prestaţie. Ori- cui. Putea alege. Dacă ar fi renunţat la meserie, ar fi ajuns un îmbuibat al vieţii uşoare. Aurel Crâncău o văzuse pe Barbara Mittemberg. În faţa Primăriei. O salutase. Aurel Crâncău îşi spusese: „Nu mi‑a răs- puns. Tânăra aceasta este idealul meu. Voi plăti ca să‑mi ating sco- pul”. Aurel Crâncău o numise pe Barbara Mittemberg: „baba zânelor nocturne”. În seara friguroasă, subofiţerul miner dorea să petreacă.

„Mutter, spune‑i doamnei că a venit Aurel Crâncău”, zisese mine- rul. „Şi că vrea să petreacă”, completase acela.

„Să intre gavalerul”, zisese Barbara Mittemberg. Cât de bine era. Câtă linişte se lăsase în dormitorul Barbarei Mittem-

berg. Aurel Crâncău n‑ar mai fi plecat. Trebuia să se îmbrace. Avea de controlat echipele care ieşeau din şuturi. Îi căzuse din buzunarul hainei un globuleţ gălbui. Greu. Barbara Mittemberg se aplecase după el.

„De ce are o astfel de greutate, Aurel?”, întrebase Barbara Mittemberg.

„Eşti prea curioasă, Baba. E un glonţ de plumb din vremurile dom- nului Lissabona”, zisese Aurel Crâncău.

„Aici ai trăit câteva ceasuri de dolce far niente, Aurel”, zisese Barbara Mittemberg.

„În toate există un început, Baba”, zisese Aurel Crâncău deschi- zând uşa dormitorului.

Nu trecuseră decât opt ceasuri de la plecarea domnului subofiţer miner. Domnul inspector de poliţie Mike pornise un amănunţit control al galeriilor de coastă ale Societăţii Imperiale a Minelor. Aurel Crâncău a fost reţinut, la ieşirea din schimb. Globul gălbui conţinea nouăzeci şi nouă de grame de aur. În timpul anchetei conduse de către domnul Vacek, domnul Aurel Crâncău avea să recunoască faptele. De nouă ani de zile distribuia astfel de globuri în Cehoslovacia. Pe căi clandestine. În afacere erau implicaţi: Moisa Vasile, Chivu Gheorghe, Ilie Crân- cău, Costan Laurenţiu şi bătrânul Lupşa Gavril. O adevărată bandă.

Cu maximă eficacitate, inspectorul de poliţie Mike pusese capăt dubioasei afaceri.

Domnul director general Vacek trimisese, de sfintele sărbători ale Crăciunului, o scrisoare de mulţumire pe adresa doamnei Barbara Mittemberg.

Paul Mittemberg intrase în Casa din Piaţa Gorky. O căuta pe Bar- bara Mittemberg.

„Desigur, doamnă, domnul Paul nu plăteşte. Poftiţi, domnule”, zice Mutter Blazin.

„Cu cât e mai multă experienţă de viaţă, cu atâta creşte şansa de convieţuire, Csatari”, zice domnul Link Winterhoffer.

„Care experienţă, domnule Link, uită‑te la mine şi la nevastă! De unde experienţă?”, zice Emeric Csatari.

„Cu cât e mai simplă mintea omului, cu atâta problemele sunt mai puţine”, zice domnul Link Winterhoffer.

„Poate vrei să zici că‑s prost, domnule Link. Nici un bai, aşa mă voi trece”, zice Emeric Csatari.

Şi totuşi, lam iubit din prima clipă. De când se lipea de spatele meu. Am ştiut căl doresc. Că mil doresc. Că o săl am. „Paul Mittem‑ berg, spune‑ţi ordinele”, zice Barbara Mittemberg.

„Controlează apa din vană, Barbara. Să fie fierbinte”, zice Paul Mittemberg.

Norii de deasupra oraşului se împrăştie. Un capăt de lună lumi- nează dealurile. Becurile Tungsram ard pe bulevardul Ferdinand. Lumina albăstrie parcă topeşte zăpada.

Paul Mittemberg a adormit. Barbara Mittemberg pregăteşte cea- iul pentru momentele când se va trezi vechiul stăpân al Casei din Piaţa Gorky.

La şase septembrie, 19”, în cimitirul oraşului se adunaseră trei mii de oameni. Negustorii de pe Malinovski şi de pe bulevardul Ferdinand aveau locuri la stânga monumentului. La dreapta erau consilierii oră- şeneşti şi reprezentanţii cancelariei imperiale, de la Viena. Printre morminte, spre capela morţilor – locuitorii din Pianul de Sus. Peste monument atârna un uriaş cearşaf alb. Acoperea plăcile funerare ale domnilor: Iosif Mittemberg şi Valdemar Schlesak. Venise Barbara Mittemberg însoţită de Paul Mittemberg. Link Winterhoffer, la braţ cu Frederica Eva Mittemberg. Leopolda Lohana Nathan la braţul tână‑ rului artist Moise Csozberger.

„Domnilor”, urlase consilierul orăşenesc Benea, „doamnelor şi ono- raţi reprezentanţi ai Imperiului, suntem aici pentru a împlini o datorie de recunoştinţă, în Medio Monte există sentimentul ăsta şi va mai exista. În locul acesta, pe aleea aceasta, se odihneşte un om care a lăsat în urmă: o familie, un copil, un copac şi un sistem care‑i poartă numele. Un om care şi‑a împlinit menirea alături de noi, împreună cu noi. Cine a fost el? Cum a ajuns în Medio Monte? N‑are nici o importanţă! Toţi am venit cândva, de undeva şi am rămas aici. Ăsta e cel mai important lucru. Să rămâi, să construieşti şi să continui să exişti în memoria ora- şului. Un om care a pus umărul la prosperitate, la ceea ce a ajuns, astăzi, oraşul. Cum e firesc, ne aducem aminte, ne ducem cu gândul la primele ordine generale, pe care omul acesta le‑a gândit. Pentru Medio Monte. Pentru alte aşezări ale Imperiului. Într‑o piaţă din Kosice există o sta- tuie care‑l reprezeintă, cu un tratat economic în mână. Cum se numeşte piaţa? Cum se numeşte strada care ajunge până la marea catedrală din acel oraş? Îi spune: Piaţa Maximilian. Cu asta am zis tot ce trebuia spus. Noi am rămas în urmă cu recunoştinţa. Reparăm, astăzi, ceea ce trebuia să facem ieri. Dezvelim un monument. E nevoie de astfel de monu- mente, cât mai multe, aşa cum e nevoie de cât mai mulţi Maximilian Schiller‑i. Bine ar fi ca după fiecare dintre noi să rămână sisteme moş- tenite de comunităţi. Astăzi suntem recunoscători unui om care a mun- cit fără a aşepta recunoştinţa. De aceea o merită deplin”. Sfârşi domnul consilier orăşenesc Benea discursul, care umplu de lacrimi ochii doam‑ nelor din preajmă.

Cancelarul imperial Horst dezveli monumentul. O statuie turnată în bronz, la atelierele metalurgice din Graz. Maximilian Schiller pri- vea spre Medio Monte. Era măreţ.

„Cel mai înalt monument din întregul cimitir”, zice Frederica Eva Mittemberg. „Sunt rudă cu acest om minunat”, mai şopteşte văduva bijutierului Iosif Mittemberg, în urechea domnului Moise Csozberger.

„Pe lângă aceste ofrande, aduse în memoria marelui dispărut, can- celaria imperială de la Viena dă acordul, şi este o imensă onoare să vă anunţ acest lucru, că una dintre cele două pieţe ale oraşului, Piaţa de Fân sau Piaţa Gorky să poarte, de aici înainte, numele de Piaţa Maxi‑ milian. E rolul Consiliului Orăşenesc să facă alegerea cea mai bună”, încheie domnul cancelar imperial Horst, emoţionat.

(Va urma…)