Evanghelia din duminica a 6-a după Paști, ultima dinaintea Praznicului Înălțării Domnului, ne istorisește o minune săvârșită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos asupra unui orb din naștere, eveniment relatat de Sfântul Evanghelist Ioan (9, 1-38). De fapt, nu este vorba doar despre vindecarea orbului, ci este și despre Hristos, despre farisei – „cârcotașii de serviciu”, și despre lumină.
Cu adevărat, Sfânta Scriptură, Cuvântul Evangheliei lui Dumnezeu, este ca o candelă și ca o lumină ce veghează în lume pentru creștinii de pretutindeni, fiind cea mai citită și răspândită carte de pe pământ. Lumina Evangheliei este lumina Adevărului, așa cum ne explică Mântuitorul: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (cf. Ioan 7, 12), pentru că El este și va fi până la sfârșitul veacurilor „Calea, Adevărul și Viața” (cf. Ioan 14, 6). Fiecare dintre noi suntem o mică licărire din lumina lui Hristos și trebuie să păstrăm și să răspândim această lumină semenilor noștri; dar, pentru a o putea răspândi trebuie ca mai întâi noi să fim curați atât la suflet cât și la trup, și să fim conștienți de faptul că lumina ochilor sufletești este mai presus decât lumina ochilor trupești.
Cu toate acestea, este greu să vorbim despre lumină dacă noi nu ne aflăm întotdeauna în lumină, adică în lumina harului lui Dumnezeu și a faptelor bune, în lumina Adevărului și a Dreptei Credințe.
Întâlnirea lui Hristos cu orbul este providențială. Orbul devine văzător. Este vorba despre o dublă vindecare: întâi, i se vindecă ochii fizici, trupești, și apoi îi renasc ochii duhovnicești ai credinței și ai dragostei în relația cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care, I se descoperă, spre finalul textului evanghelic, ca Fiu al lui Dumnezeu: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui”. (cf. Ioan 9, 35-38). Astfel, orbul devine ucenic al lui Hristos.
Ce transformare minunată! Dintr-un orb, un cerșetor sărman, neajutorat și condamnat social, primește lumina vederii ochilor, se luminează în interiorul ființei sale prin credință, dar, mai mult decât atât, Îl mărturisește pe Iisus Hristos și devine cu adevărat ucenic al Lui, fiind un exemplu pilduitor pentru noi, cei de astăzi.
Dar, după cum spuneam la început, este vorba și despre farisei, acea elită politico-religioasă care era mai tot timpul contra Mântuitorului. Aici, în acest context, ei îl judecă pe Hristos, datorită faptului că l-a vindecat pe orb în zi de sâmbătă. Judecând, se judecă pe ei înșiși, iar acest argument este valabil și în zilele noastre: cine Îl judecă pe Dumnezeu, cine judecă creația, Biserica și pe slujitorii ei, se judecă pe sine și își atrage mare osândă! În timp ce orbul se luminează, fariseii se întunecă și iși agonisesc orbire duhovnicească, deși cunoșteau Scriptura. Nu întâmplător ne spune Hristos că: „… spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (cf. Ioan 9, 39). Deși, Mântuitorul nu face nicio judecată.
Concluzia? Cine nu Îl primește pe Dumnezeu în viața Lui, Cel ce este Învierea și Lumina tuturor, se „compromite duhovnicește ” și trăiește în întuneric. Acum, la final este timpul să ne întrebăm cu toții: ținem mai mult la lumina societății de consum și a vieții noastre trupești sau la darul luminii sfințitoare a lui Hristos care nu se va sfârși niciodată?
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Și noi putem deveni Apostoli în Cetăți – meditație la Duminica Samarinencei
