Cum a transformat Gheorghe Șincai educația, cercetările istorice și apărarea identității naționale într-o moștenire durabilă pentru viitor
Gheorghe Șincai, una dintre cele mai importante figuri ale iluminismului românesc, s-a născut la 28 februarie 1754 în satul Râciu de Câmpie, județul Mureș, într-o familie de țărani cu rădăcini nobiliare în Ținutul Făgărașului, un loc cu tradiții puternice. În primele etape ale educației, a învățat limba maghiară la școala din satul Săbed și, mai târziu, a studiat limba latină la școala reformată din Târgu-Mureș (1776-1778), unde și-a aprofundat cunoștințele fundamentale.
În 1768, a devenit bursier al seminarului iezuiților din Cluj, unde a studiat gramatica și poetica timp de patru ani. Aceste studii au pus bazele formării sale intelectuale, iar în 1773, Șincai s-a mutat la Blaj, unde a început să predice și să își împărtășească cunoștințele, fiind numit profesor de retorică și poetică, iar printre elevii săi s-a numărat viitorul scriitor Ion Budai Deleanu.
În 1774, a ales să se călugărească, adoptând numele religios „Gabriel”. Acest pas l-a determinat să își continue studiile la Roma, în cadrul Colegiului „De Propaganda Fide”, cu o bursă acordată datorită performanțelor sale academice remarcabile. La Roma, a avut ocazia să studieze limbile clasice, teologia și filosofia, iar, datorită susținerii cardinalului Ștefan Borgia, a avut acces la biblioteci valoroase precum Biblioteca Vaticanului și altele. Aici a început să se concentreze asupra cercetării istoriei și limbii românilor, punându-și bazele unei lucrări majore privind originile latine ale poporului român.
După doar cinci ani, a obținut doctoratul în filosofie și teologie, consolidându-și statutul de erudit. În această perioadă, alături de Samuil Micu, a lucrat la prima gramatică tipărită a limbii române, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, publicată în 1780 la Viena. Lucrarea a jucat un rol fundamental în standardizarea limbii române scrise și în promovarea culturii românilor transilvăneni.
După perioada de studii la Viena, Șincai a fost activ în promovarea educației și reformei școlare. A publicat abecedare, catehisme și o gramatică elementară pentru a sprijini alfabetizarea în rândul tinerelor generații românești. În 1785, împăratul Iosif al II-lea a emis un edict care reforma învățământul, iar Șincai a fost numit director al Școlii Normale din Blaj, devenind astfel responsabil de reforma educațională din Transilvania. Sub conducerea sa, au fost înființate mai mult de 300 de școli cu predare în limba română, oferind acces la educație celor mai mulți copii români din mediul rural.
În ciuda eforturilor sale remarcabile, a avut de înfruntat opoziția autorităților și chiar a unor membri ai Bisericii Greco-Catolice, care l-au acuzat de subminarea autorității lor și de promovarea unor idei periculoase. Aceste acuzații au dus la arestarea sa în 1794 și la o perioadă de detenție, în urma căreia a fost îndepărtat din funcția de director al școlilor, rămânând fără surse de trai. După ce demersurile sale de a obține dreptatea au eșuat la Viena, s-a exilat în satul Sinea (astăzi în Slovacia), unde a predat timp de șase ani.
În acești ani de exil și-a continuat munca intelectuală, concentrându-se pe lucrarea sa de referință, Hronica românilor și a mai multor neamuri, o sinteză a istoriei românilor și a popoarelor învecinate, scrisă sub forma analelor. Aceasta reflectă nu doar istoria poporului român, ci și relațiile acestuia cu alte națiuni, punând accent pe continuitatea românilor în spațiul carpatic și originile lor latine. Manuscrisul a fost realizat pe parcursul a 34 de ani de cercetare, documentând cu meticulozitate izvoare istorice esențiale.
Lucrarea nu a fost publicată în timpul vieții sale. După moartea sa în 1816, manuscrisul a fost păstrat de episcopul Samuil Vulcan, iar în 1833 a ajuns la o licitație din Viena, unde a fost achiziționat de arhimandritul Gherasim Vida din Maramureș. Hronica a fost tipărită treptat: în 1844 a fost publicată prima parte, iar în 1853 a apărut în întregime, prin sprijinul autorităților și al istoricilor vremii, printre care August Treboniu Laurian, care a subliniat importanța acestei lucrări pentru istoriografia românească.
În ciuda dificultăților și obstacolelor întâmpinate, Gheorghe Șincai a lăsat o moștenire imensă. Opera sa a fost esențială pentru dezvoltarea limbii și istoriei românilor, iar prin munca sa, a deschis drumul pentru o nouă eră în educația și conștiința națională românească. Moștenirea sa rămâne o piatră de temelie a identității naționale și culturale a românilor.
Vasile Petrovan
