Maramureșenii Diana Iluț și Daniel Pop reprezintă România la un seminar internațional de turism cultural organizat la Beijing - 1 oră în urmă
Maramureșul sub cod portocaliu de caniculă - 2 ore în urmă
Concert de operă la Muzeul Județean de Mineralogie ,,Victor Gorduza” Baia Mare - 2 ore în urmă
Campanie de dezinsecție în Baia Sprie - 3 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, invitat special la Sărbătoarea Sânpetrului de la Rebra - 3 ore în urmă
Tradiția, credința și identitatea culturală, celebrate la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus - 4 ore în urmă
Seisme consecutive în Venezuela: autoritățile vorbesc despre un dezastru major - 4 ore în urmă
Publicația argentiniană Doble Amarilla dedică un amplu material arbitrului român István Kovács - 4 ore în urmă
Schimbări importante în sistemul de pensii: vârsta de pensionare crește din nou - 4 ore în urmă
Spectacol aviatic la Baia Mare: Ziua Porților Deschise la Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papana” Baia Mare - 5 ore în urmă
În Sighetu Marmației a fost vernisată expoziția „De-Spre Credință” – Jubileul Artiștilor 2025
Ieri, 19 februarie, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighetu Marmației a avut loc vernisajul expoziției „De-spre credință” – Jubileul Artiștilor 2025.
Organizată în paralel cu cea de la Galeria de Artă U.A.P. Baia Mare, expoziția propune un dialog vizual între lucrările artiștilor plastici, care, prin simboluri și tehnici diverse, reflectă profund asupra credinței, sacralității și valorilor spirituale.
„Muzeul nostru are misiunea de a păstra și de a promova valorile culturale. iar credința este un element fundamental al patrimoniului nostru spiritual.
Într-o lume marcată de schimbări rapide, arta ne oferă un prilej de introspecție, de regăsire și de dialog.
Mulțumim Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare doamnei președinte conf. dr. habil. Laura Teodora Ginea, Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului, preot protosincel Florin Fodoruț, precum și curatorului expoziției, domnul Ioan Angel Negrean, pentru dedicarea și pasiunea cu care a organizat această selecție impresionantă de lucrări.
Lucrările expuse aparțin unor artiști plastici consacrați: Lavinia Maria Balazsi, Ludovic Robert Balazsi, Nicolae Cațavei, Adrian Vasile Chira, Dănuț Costea, Mihaela Florentina Ganța, Laura Teodora Ghinea, Alin Hereș, Călin Ițoaie, Bertalan Kovács, Ioana Ileana Moldovan, Valentin Muste, Ioan Angel Negrean, Dorel Petrehuș, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Valentin Iosif Rozsnyai, Ioan Adrian Sabadîș, Anamaria Stanciu, Marcel Stanciu, Gavrilă Ștețco și Dorel Topan”, transmit cei de la Muzeu.
Expoziția este organizată de Episcopia Greco-Catolică a Maramureșului, Muzeul Maramureșan și UAPR – filiala Baia Mare și va putea fi vizitată în perioada 19 februarie – 5 martie 2025.
Foto: Vasile Timur Chis
















