„O zi memorabilă”, spune scriitorul Mircea Cărtărescu - 2 ore în urmă
Incursiune în tainele arhitecturii istorice la Muzeul de Istorie și Arheologie din Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Autoritățile din Maramureș și organizațiile sociale au marcat Ziua Mondială a Refugiatului - 3 ore în urmă
Întâlnire cu autoarea Andreea Ionescu-Berechet la Cărturești Baia Mare - 4 ore în urmă
Din pasiune spre o mică afacere: Povestea Andreei Dunca din Fărcașa și creșterea găinilor de rasă - 4 ore în urmă
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în Baia Mare - 5 ore în urmă
Clubul de dans sportiv „Shall We Dance” Baia Mare a încheiat sezonul competițional cu succes: Perechea Luca Aluaș-Hannah Gomboș a urcat pe podiumul internațional, în Austria - 5 ore în urmă
„Hai la roate că se poate”: Serbare câmpenească organizată la Preluca Nouă - 5 ore în urmă
Proiectul „Educație prin Sport” continuă și în localitățile Bogdan Vodă și Călinești - 5 ore în urmă
„Noi”, o poveste adevărată despre autism, credință și puterea de a merge mai departe - 6 ore în urmă
FrieslandCampina își pregătește retragerea din România
Grupul olandez FrieslandCampina, unul dintre cei mai mari producători de lactate la nivel global și proprietarul brandului Napolact, intenționează să vândă operațiunile din România, conform unor surse citate de Ziarul Financiar. Potențiala tranzacție este estimată între 60 și 70 de milioane de euro.
Compania deține în România două unități de producție, în Baciu (Cluj) și Târgu Mureș, însă, de-a lungul anilor, a renunțat la mai multe fabrici. Printre cumpărătorii interesați s-ar număra grupul ungar Bonafarm, prin subsidiara Sole Mizo, și gigantul francez Danone. În timp ce Danone are deja o fabrică în București, Sole Mizo activează în România doar prin import și distribuție. În spatele Bonafarm se află miliardarul maghiar Sándor Csányi, președintele OTP Bank.
Pe piața locală, FrieslandCampina ocupă locul cinci în sectorul procesării laptelui, după Albalact, Danone, Olympus și Hochland. În 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 564 de milioane de lei, în scădere cu 2% față de anul anterior, și a raportat o pierdere de 200.000 de lei, după un profit de 200.000 de lei în 2022. Cu un număr mediu de 491 de angajați, FrieslandCampina colaborează cu peste 1.000 de fermieri locali și colectează zilnic aproximativ 300.000 de litri de lapte.
FrieslandCampina România este parte a cooperativei olandeze Royal FrieslandCampina, una dintre cele mai mari din industria lactatelor, având peste 14.600 de fermieri membri în Olanda, Belgia și Germania. În România, grupul este prezent cu brandurile Napolact, Campina și Dots, oferind o gamă variată de produse lactate. Dintre acestea, Napolact este cel mai puternic brand local, având un portofoliu extins ce include lapte, iaurt, brânzeturi și unt.
O eventuală tranzacție ar putea schimba semnificativ echilibrul pe piața lactatelor din România, influențând atât lanțul de aprovizionare cu lapte, cât și preferințele consumatorilor.
Vasile Petrovan















