Într-o zi de 13 decembrie a anului 1983 se stingea din viață marele poet Nichita Stănescu. A fost considerat de critica literară și de publicul larg, drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Vorbea aşa cum scria, iar dialogurile cu el cuprindeau jocuri de cuvinte lesne de desprins din fraze pentru a le aşeza în versuri. În anul 1973 publică antologia de poezii de dragoste „Clar de inimă”. În anul 1978, publică volumul de poezii „Epica Magna”, pentru care primeşte premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, iar în anul 1979 îi apare volumul de poezii „Opere imperfecte”. În acelaşi an, îi apare traducerea în limba bulgară a volumului „Bazorelief cu îndrăgostiţi”, publicat de Editura Narodna Kultura. n anul 1980 apare, la Casa de discuri Electrecord, discul „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat de Constantin Crişan şi Augustin Frăţilă.
În anul 1975, este recompensat cu Premiul internaţional „Johann Gottfried von Herder”. În acelaşi an publică antologia „Starea poeziei”, pentru care primeşte un nou premiu al Uniunii Scriitorilor, şi devine publicist comentator la revista „România literară”. În anul 1975 a fost distins cu Premiul Internaţional pentru Poezie „Gottfried von Herder”, decernat de Academia Austriacă în 1976, iar în 1982 a câştigat Marele Premiu „Cununa de Aur” la Festivalul Internaţional „Serile de Poezie de la Struga”, din Macedonia. În 1979, Nichita Stănescu a fost nominalizat de Academia Suedeză pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Odiseea Elytis, Max Frisch, Léopold Sédar Senghor şi Jorge Luis Borges.
A fost unul dintre cei mai mari poeți ai secolului XX, cu o unicitate incontestabilă, profunzime și intensitate remarcabilă.
Cu bulgări de zăpadă-n mâini – NICHITA STĂNESCU 
„Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veșnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ține luna sfeșnic
când, aplecat și încordat,
în focul veșnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.
Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi și iată
sprânceana mea-i de fum acu
și fruntea încordată.
Apă și foc, gheață și fum, –
azvârl și strig, azvârl și strig:
Priviți-mă, trăiesc și sunt acum,
și mă las nins și nu mi-e frig.”
Lăcrimioara ZOTA
