Iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, Ziua Mondială a Salutului a fost susţinută de personalităţi publice, lideri religioşi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi de 180 de ţări. Primele atestări ale salutului fac referire la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând îşi acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, salutul „Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, întrucât braţul neînarmat simboliza pacea şi prietenia.
Salutul este o formă elementară de acţiune interumană, un pas important spre realizarea înţelegerii între oamenii de rase, de naţionalităţi sau de religii diferite. Ziua mondială a salutului, marcată în fiecare an la 21 noiembrie, este un îndemn la comunicare, un instrument pentru menţinerea liniştii şi a păcii în lume. Forma de salut este influenţată, peste tot în lume, de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificaţii. De exemplu, dacă japonezii se înclinau, iar britanicii spuneau doar „bună ziua” şi îşi dădeau mâna, în Tibet foarte politicos era să scoţi limba atunci când întâlneai pe cineva pentru prima dată. Dacă în Franţa, pe lângă strânsul mâinii, oamenii se sărutau pe ambii obraji, în Botswana îşi atingeau palmele uşor, iar în Cambodgia îşi lipeau palmele, ţinându-le apropiate de piept, arată www.fiicurios.ro.
În ţara noastră, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică. În timp ce bucureştenii se salută cu „Bună!”, ardelenii îşi spun „Servus!”, iar în Cluj, Sibiu, Banat se foloseşte „Ciau!” sau „Ceau!”. Adolescenţii mai folosesc şi formulele de salut „Salve!”, „Salutare!”, „Salut!”, „Noroc!”, „Pa!”, „Te sărut!” sau „Hi”, „Hello”. De asemenea, sunt folosite şi saluturi religioase precum „Doamne-ajută!”, „Domnul cu tine!”
Lăcrimioara ZOTA
