Imagine vie a istoriei pe care au trăit-o, întipărită adânc în palmele și ridurile lor, bătrânii se văd nevoiți să trăiască într-o societate care a pierdut cu totul noțiunea de a cere sfat bătrânilor, de a ne împărtăși din înțelepciunea și experiența lor. În ciuda faptului că suntem ai celor de ieri, ne disprețuim bătrânii, ca fiind inutili. Pentru multi, bătrânețea este înfricoșătoare, nu din pricina dinților căzuți sau din cauza ridurilor apărute, ci este înfricoșătoare prin faptul că este un vestitor, un mesager venit care ne spune: E timpul! Pentru unii bătrânețea stă într-o veșnică nemulțumire – că nu sunt tratați cum trebuie, că familia nu le acordă suficient timp, etc, dar pentru alții bătrânețea înseamnă liniște, retragere în ei înșiși, o preocupare mai intensă pentru „a fi” și nu pentru „a face”.
Sunt bătrâni care, deși sunt ajutați să meargă, dau dovadă de mai multă viață decât mulți tineri, căci ei trăiesc altfel timpul, dau importanță fiecărei clipe, spre deosebire de tânărul căruia i se pare că viața este fără de sfârșit. Bătrânețea vine pe neașteptate. Omul se trezește brusc îmbătrânit. Au fost vremuri în care era considerată o crimă soluția de a duce bolnavul la un centru pentru bătrâni sau de a-l proteja lăsând pe altcineva să se ocupe de el. Din păcate, realitatea vremurilor noastre e alta. Și, totuşi sunt bătrânii noștri. Fiecare din ei este un bunic, o bunică. Sau un tată. Fiecare din ei nu a dormit nopţile de griji, s-a chinuit să facă OM din copil. Fiecare din ei iau seara în braţe câte un pui de om, care îi strigă Buni sau Bunicu şi se bucură că au reuşit să dea viață din viață.
Şi ei au sentimente, şi ei iubesc, şi ei plâng pentru cineva sau după cineva. Doar că sunt bătrâni, iar drumul lor pe pământ de-acum înainte, este mult mai scurt decât al nostru. Şi ei ştiu asta.
. Să îi privim altfel, să îi tratăm ca pe nişte oameni, nu doar ca pe niște poveri.
Lăcrimioara ZOTA
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
