Floarea-de-colț sau floarea reginei este declarată monument al naturii, prin lege, din anul 1993. Ea reprezintă simbolul iubirii. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Munţii Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. În afara spaţiului românesc, floarea reginei înfrumuseţează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est.
În tradiția populară, se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor.
Această floare, asemenea unei stele, este simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor din sufletul omului, aflate între 1.800 și 3.000 de metri altitudine. Această specie nu este toxică, iar de-a lungul timpului în medicina naturistă, a fost folosită ca remediu pentru bolile abdominale și respiratorii.
Raritarea acestei flori a transformat-o, în folclorul românesc, într-o comoară, un test suprem pentru cei care au curajul şi şansa de a o găsi. Tradiţional, este şi un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea, aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi. Considerate şi flori ale zânelor, sunt simboluri ale purităţii, curăţeniei, tinereţii, iar mai recent şi un simbol al iubitorilor munţilor.
La români are mai multe denumiri, ca: floarea reginei, albumeală, albumiţa, edelvais, flocoşele, steluţă, floarea-doamnei, siminic, tudeliţă, floarea Bucegilor, sau, pur şi simplu, Floarea, nume care concentrează importanţa sa printre toate celelalte flori.
Lăcrimioara ZOTA
