Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 11 minute în urmă
Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 2 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 7 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 7 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 7 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 9 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 10 ore în urmă
Trei scriitori maramureșeni, incluși în antologia „Memorie culturală vs Amnezie culturală” lansată la FestLit Cluj 2026 - 11 ore în urmă
Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră, intervenție de peste 14 ore pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din munți - 11 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Slatina sau Solotvino sub valurile istoriei
Până la sfârșitul Primului Război Mondial, Slatina (Solotvino) a fost o localitate rurală în comitatul Maramureș, foarte aproape de Sighetu Marmației. Ocna Slatinei a constituit o comunitate minieră distinctă, închegată în jurul minelor de sare, exploatarea sării începând aici în secolul XVIII.
Din punct de vedere eclesiastic, cele două localități au făcut parte până în 1919 de Episcopia de Gherla. Episcopul Mihai Pavel, cel care a ctitorit biserica din Slatina (Solotvino) se află înmormântat în ctitoria sa.
Împreună cu prefectul Anton Rohian (în urmă cu câțiva ani) ne-am deplasat la Solotvino pentru a comemora figura luminoasă a celui care a fost episcopul Mihai Pavel.
După Primul Război Mondial a urmat stăpânirea ceho-slovacă, când s-a dezvoltat actualul centru comercial și urban al Slatinei. Strategic plasat în apropierea liniei ferate între vechea așezare rurală și cartierul minier.
Caracterul cosmopolit al așezării e dat de prăvăliile foștilor comercianți evrei, de câteva clădiri moderne din perioada interbelică și alte clădiri din perioada sovietică. Slatina își păstrează caracterul rural, deoarece de-a lungul Tisei în zona înaltă locul se numeste și azi Susani, iar zona din luncă – Josani. Străzile în Slatina sunt șerpuitoare, cu case înconjurate de grădini și livezi. La răscruci și capete de sat se mai păstează troițe. Pe ulițele așezării mai sunt câteva porți tradiționale cu bănci și fântâni.
Până a începe războiul din tărtăcuța lui Putin și în Slatina lucrurile curgeau lent și în pace. În centrul așezării, unde e statuia lui Ștefan cel Mare și Restaurantul Maramureș, am întâlnit sigheteni care veneau dimineața să-și bea cafeaua în Ucraina. Majoritatea ucrainienilor (români, maghiari etc.) își găsiseră de lucru inclusiv în Rusia de unde se întorceau cu bani și construiau case uriașe. Din Apșe (lânga Solotvino, Slatina) am stat de vorbă cu două proprietare de complex hotelier din Bukovel. Construiseră avutul lor făcând bani din vânzarea „răsăritei” semințe de floarea soarelui în Rusia. Aveau o fetiță pe care o purtaseră la facultate să ajungă farmacistă. Văzând salariul pe care îl primea din partea autorităților ucrainiene din acea perioadă, i-au făcut o farmacie în cadrul complexului lor hotelier s.a.m.d.
Poveștile curg chiar dacă ele sunt frânte în această perioadă deloc comodă pentru cei din Ucraina care locuiesc în Slatina (Solotvino).
Marian ILEA
Citește și
Editorialul de miercuri: Contele Teleki Sándor și castelu-i de la Coltău (II)















