Foarte puţini mai sunt aceia care ştiu că în trecut, la ţară, atunci când oamenii începeau să construiască o casă, trebuiau să îndeplinească un adevărat ritual. Aceste ritualuri, astăzi le oferă istoricilor date şi dovezi extrem de importante. Astfel, exsta obiceiul ca la fundația unei noi case să se pună un ban. Acesta, ulterior, oferea dovezi despre perioada în care a fost construită casa.
De asemenea, un obicei mai ciudat era să se taie o găină neagră. Cele două obiceiuri au legătură cu credința populară potrivit căreia moneda ar fi trebui să-i aducă proprietarului bogăţie, iar tăiatul unei găini negre şi îngropatul ei sub talpa casei avea legătură cu ideea creştină de sacrificiu.
Casele din lemn de stejar sunt străbătute, de-a lungul lor, dintr-un capăt în altul, de un „meşter grindă”. E cel mai lung lemn, cel mai gros şi cel mai important, care în principal, ţinea toată casa. Pe acest lemn erau însemnate cele mai importante lucruri. Numele proprietarului, prețuri la grne, dar și numele meșterului care a făcut asa. De asemeena, datele de naștere și numele copiilor din familia respectivă erau trecute pe meștergrindă. Astfel, aceste însemnări oferă date importante despre unele aspecte economice ale acelor vremuri, dar și despre aspecte sociale
Regulile din bătrâni, respectate cu strictețe
În Memoria Ethnologica, Corina Isabella Csiszár redă explicațiile bătrânilor despre regulile ce trebuiau respectate.
„Când să construia o casă, se bătea un țăruș, un ștei și de aici se înălța casa, atâta de lată sau atâta de lungă. Avea două căși (încăperi, n.r.) și tindă. Se făcea șpori sobă, n.r.) din lut, nu de ser (fer, n.r.), și cu hudă, unde era băgat un cuptioraș de aiesta și jos rămânea un loc gol unde dormea mâțu’.
Fodomentul (fundația, n.r.) s-o făcut mai încoa un ptic, din ptiatră calcaroasă. Nu se începea construcția în zi de sărbătoare cât de neînsemnată, nu se începea vinerea, fiindcă în foarte multe cazuri vinerea nu să lucra deloc. Zicea că lucrul vinerea este aducător de furtuni. După ce să săpa fodomentu, să începea construcția casei și nu se făcea casa prea înaltă. Într-un colț de la fundație să punea într-o basma, înt-o zadie două căciulii de ai și o filă dintr-o cărticică de rugăciuni și după aceea să zidea.
Zidu să făcea din lemn, talpă în față și după casă și crestul, șeși de lemn la care li să făcea o gaură în talpă, bătută cu dalta, să sculau în pticioare și pă ei să puneau cununi. La șezi li se făcea un jgheab și acolo să băgau bârne. Se băteau lețuri și să liptea cu lut frământat cu paie. Acoperișu era tăt din lemn și învelit cu șindrilă.”
(Colecția Corina Isabella Csiszár, Nicolae Păuna Scheianu, Felician Săteanu, Alexandru Chioran, Florin Avram, Memoria Ethnologica, Nr. 21-23)
„Trebuia să cunoști piatra de apă pentru casă și ce materiale să iei. Fundația trebuia săpată supt nivelul înghețului, de la 60-80 de adâncă, că altfel o scula jeru.Și bagi ptiatra care-i mai puternică și mai mare. Și una lângă alta, să nu joace între ele. E interesant de lucrat pă fundația în pământ. Am făcut căși de lemn, am luat-o de la temelie, de la piatră, eu am băgat cu mâna mea tătă piatra. La noi când să construia casă, se punea capu de la găină, tămâie și un grăunte, două de ai ori la ce colț când începi lucrarea. Se zice că se face cap de casă, ca să nu ceară casa pe cineva, cap de om și să moară cineva. Nu aveai voie să începi să faci casă duminica și vinerea că demult vinerea se ținea ca o zi de sărbătoare, ca duminica.” (Colecția Corina Isabella Csiszár, Memoria Ethnologica, Nr. 68 – 69)
