Jucător de la Minaur convocat la lotul național pentru Campionatul European U20 - 1 oră în urmă
Istvan Kovacs, delegat la un meci jubiliar, cel cu numărul 1000, la Cupa Mondială - 2 ore în urmă
Medalie de argint pentru Cristian Pop, elev al Colegiului „Mihai Eminescu” Baia Mare, la concursul național „Be legal, be cool” - 2 ore în urmă
Cununi de lauri pe creștetele olimpicilor de la Colegiul „Vasile Lucaciu” Baia Mare pentru rezultatele de excepție în competițiile naționale de limba și literatura română - 2 ore în urmă
Investitorii turci se uită spre Maramureș - 2 ore în urmă
Ateliere de creație la Muzeul Satului Maramureșean - 3 ore în urmă
Accident cu opt răniți în Borșa - 5 ore în urmă
Amplă acțiune a polițiștilor în Vălenii Lăpușului - 6 ore în urmă
Au început înscrierile pentru Festivalul Ceaunelor și Grătarelor de la Muzeul „La lelea Ruzale” din Vima Mică - 7 ore în urmă
„Cu IA pe bicicletă”: Traseu prin Baia Mare și spectacol folcloric de excepție la Muzeul Satului - 7 ore în urmă
Fotografia versus memoria istoriei: „Priviri” din orașul Baia Mare (IX)
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș continuă publicarea seriei de fotografii vechi din Baia Mare. De această dată avem imagini de pe strada Vasile Lucaciu, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. „Sunt fericite cazurile în care putem prezenta două sau mai multe fotografii ale aceleași străzi din Baia Mare, chiar dacă sunt din perioade diferite, dar apropiate. Acum, în prezentarea de astăzi, vă propunem o întoarcere în timp cu trei imagini ale străzii Vasile Lucaciu, dintre care una este o veche fotografie aflată de mult în colecțiile noastre (anii 1900) iar celelalte două sunt cărți poștale ilustrate din primele decenii ale secolului XX, intrate în colecțiile muzeale prin anii 1980”, arată muzeografaa Lucia Pop în prezentarea ei.
Înainte de Revoluție, strada purta denumirea de „strada Baia Sprie” și a fost una dintre cele patru căi de acces în orașul medieval fortificat, poarta de intrare/ieșire fiind poziționată undeva în zona actualei biserici ortodoxe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Zonă comercială importantă
„În perioada de referință a vechii fotografii, respectiv anii 1870-1900, strada Baia Sprie, a fost o importantă zonă comercială la periferia căreia începea să prindă contur parcul industrial al orașului. În dreapta fotografiei se distinge un important edificiu (unul dintre cele trei obiective restaurate de municipalitate în perioada 2002-2004), binecunoscut de băimăreni cu numele de Vulturul Negru”, mai arată muzeografa. Despre hanul „Vulturul Negru” știm că este clădirea în care a funcționat Judecătoria.

„Această clădire a găzduit începând cu anul 1736 un autentic han (proprietatea orașului), care s-a bucurat de foarte mare popularitate în această regiune. Aici au înnoptat și s-au odihnit de-a lungul timpului negustori veniți la târgul din piață, veniți cu mărfuri în tranzit, călători sosiți din toate părțile, au fost găzduite personalități importante ale vremii”, mai arată muzeografa Lucia Pop.
Pe faţada dinspre strada Vasile Lucaciu (atunci numită Baia Sprie), maispune ea, pe o placă aurie este consemnat un astfel de moment: „Ist szalt mag Petöfi Sándor, 1847 szept(ember) 8 án” (în traducere: „Aici a poposit Petöfi Alexandru 1847 septembrie 8”).
Istoria impresionantă a hanului din imagine
„Hanul se pare că a funcționat în această locație până în jurul anilor 1870 când aici s-a instalat, pentru o perioadă de timp, primăria orașului. De altfel, în detaliu se pot observa, poziționate pe fațada clădirii, zone de afișaj, iar băimărenii, veniți la primărie cu diverse probleme, așteaptă răbdători în fața instituției”, mai arată muzeografa.
Cele două cărți poștale fac parte din grupajul ilustratelor din perioada 1920-1925. „Se poate ușor observa faptul că acestea se completează în mod fericit una pe alta, strada fiind surprinsă din două direcții diferite. Este perioada în care deja zona dinspre munți are un pregnant caracter industrial. Pe această stradă (spre capătul ei), care se numea în anii interbelici „Dr. Vasile Lucaciu” își avea sediul numita „Corporațiune industrială” în contextul căreia funcționau mai multe obiective dintre care amintim Fabrica „Phonix” S.A., Fabrica de unelte de fier sau Fabrica de jucării”, explică ea.

De-a lungul străzii se aflau numeroase spații pentru croitri, pălărieri, fotografi, dentiști, dar și ateliere meșteșugărești: fierari, mecanici, lăcătuși, rotari, „istalatori de radio”, zidari, aglomerație dovedită și de multitudinea firmelor exterioare.
„Credem că, din punctul nostru de vedere, imaginile prezentate acum, prin conținutul lor tematic, nu numai că aduc trecutul în prezent ci ne stârnesc oarecum dorința de a cunoaște mai multe din intensitatea vieții comunitare de altădată”, maiarată muzeografa.
Foto 1. Strada Vasile Lucaciu, ultimele decenii ale secolului XIX (colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș).
Foto 2. Strada Vasile Lucaciu, vedere înspre Hotelul Ștefan, carte poștală ilustrată, 1925 (colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș).
Foto 3. Strada Vasile Lucaciu, dinspre vest, carte poștală ilustrată, 1925 (colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș).
Text: Lucia Pop, muzeograf, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș;
Imagine: Zamfir Șomcutean, conservator (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș).















