Lucrările la Centrul Medical de Permanență din Fărcașa se apropie de final - 29 minute în urmă
Concert extraordinar al Orchestrei Operei Naționale București la Sighetu Marmației - 40 minute în urmă
Ziua Tatălui a fost marcată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare - 2 ore în urmă
Promoția 1976 a clasei speciale de matematică de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, reunire emoționantă la 50 de ani de la absolvire - 2 ore în urmă
Trupa PROSCENIUM aduce teatrul în Parcul Grădina Morii din Sighet - 3 ore în urmă
Bărbat accidentat în timpul unei curse de motocross, salvat de Salvamont Maramureș - 3 ore în urmă
12 mai 1938, s-a născut Dumitru Fărcaș - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 12 mai 2026 - 4 ore în urmă
Junioarele 4 de la HC Băban și Academia „Alexandru Csepreghi” s-au oprit în faza semifinală - 14 ore în urmă
Echipa de rugby a CSS 2 Baia Mare a încheiat Campionatul Național U16 pe locul 5 - 15 ore în urmă
La Planetariul Baia Mare: Serată cultural-științifică dedicată centenarului planetariului modern
Vineri, 29 martie, între orele 19.00 și 23.00 sunteți invitați la Planetariul Baia Mare la o serată cultural-științifică specială dedicată centenarului planetariului modern, cu expoziție digitală, demonstrații astronomice de planetariu, vizionări fulldome, plimbări în parcul astronomic și povestiri sub felinar.
Cu acest prilej se va deschide expoziția digitală ”100”, participanții vor avea ocazia să călătorească printre stele în cupola planetariului, vor face vizite de curtoazie micuțului ZKP1, vor urmări cele mai captivante producții digitale fulldome din portofoliul planetariului băimărean și, desigur, mai la urmă, dacă vremea permite, instrumentele optice de observații astronomice vor revela un cer plin de nestemate cosmice licăritoare.
„Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare deține, printre alte instrumente optice Zeiss de prestigiu, două proiectoare de planetariu, aparținând unor două generații de sisteme de proiecție opto-mecanice, respectiv Zeiss ZKP-1, dispozitiv analogic de înaltă definiție, dedicat micro-planetariilor cu domuri mici (un important capitol din istoria planetariilor, întrucât este un dispozitiv extrem de asemănător cu primul proiector de planetariu Model I, realizat de Zeiss la comanda directorului Muzeului German din Munich, Oskar von Miller), care deține o sigură sferă cu stele fixe, și este orientată către latitudini terestre strict personalizate, în plus un aparat cu care toate operațiunile sunt realizate manual, direct, folosind butoane de tip on-of sau potențiomentre de startare, accelerare și decelerare mișcări rotative.
Al doilea aparat, în funcțiune, cel mai modern sistem zeiss pentru domuri mici și medii, este optic-digital, folosește tehnologia led și fibra optică, este automatizat, programabil, comandat prin computer și pupitru de comandă, are o claritate și luminozitate a stelelor unică și se înscrie în gama de lux a planetariilor realizate de Zeiss, având deschidere – prin cele două sfere cu stele fixe – către ambele emisfere cerești. În plus, modelul Skymaster ZKP4 este primul proiector de planetariu modular, adică sistemul deține implicit caracteristici de bază, care pot primi adăugiri, proiectoare ori alte facilități adiționale.
Evenimentul ”100” este parte din calendarul acțiunilor culturale, pe anul 2024, dedicate aniversării a 55 de ani de la inaugurarea sa de către planetariul băimărean”, informează Crișan Petru Ciprian – muzeograf.














