Șoprul este structura din lemn în care se păstrează fânul destinat hranei animalelor peste iarnă. Deși a fost folosit în toată Europa, în prezent, mai poate fi văzt doar în muzee. În schimb, este utilizat încă suficient de mult în Maramureș, singurul loc din Europa udne mai este întâlnit.
Structura din lemn este pe cât de simplă, pe atât de ingenos făcută. Acoperișul lui este mobil, iar pe măsură ce fânul scade, acoperișul este coborât printr-un sistem extrem de simplu. Maramureșenii nu renunță încă la el, deși în multe locuri au apărut deja baloții de paie, care sunt făcut mecanizat și mult mai rapid.
„Șoprul este o construcție de lemn cu aspect unic, cu corpul prismatic şi acoperişul piramidal mobil, destinată adăpostirii şi depozitării fânului”, explică istoricul și publicistul Teofil Ivanciuc în lucrarea pe această temă publicată în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. „Acoperişul poate glisa în sus şi în jos, în funcție de volumul de fân aflat sub acesta, el fiind blocat cu cuie metalice, rar de lemn, trecute prin orificiile date prin stâlpi şi situate la distanțe de 25–35 cm unul față de altul”, mai arată el.
Construcție medievală, păstrată până azi
Documentele isorice indică faptul că era folosit încă din secolul al VIII-lea, însă date certe sunt doar din 1220.
Mai târziu, construcția de lemn apare pe un blazon polonez și pe stema unor localități din Cehia și Polonia, cu toate cp au dispărut din restul Europei. „De peste tot–cu excepția Maramureşului, şoprurile fie au dispărut, fie s-au mutat în muzee ori au rămas in situ ca simple curiozități (cu excepția câtorva ferme olandeze şi italiene care încă le mai utilizează, sporadic), odată cu industrializarea agriculturii şi cu abandonarea procesării manuale a fânului”, mai arată el.
Se consideră că astfel de structuri au mai existat în Anglia, Țara Galilor, Irlanda, poate şi în Islanda, în Scandinavia, Belgia (Frandra), Franța (Normandia), apoi în Germania, Polonia, Cehia (Boehmia), Slovacia (Saros), Belarus (Vitebsk), Lituania, Letonia, Estonia, Rusia (regiunile Leningrad şi Pskov), Ucraina de vest (Transcarpatia), Ungaria de nord (Zemplen), iar spre sud, în Italia (Apulia, Veneto, Liguria), Slovenia şi Croația (Istria), posibil şi în Serbia (Zimmermann, 1991; Spulerova et al, 2019).
Dar construcția de lemn a ajuns și peste Ocean, presupunându-se că a fost dusă pentru prima dată de olandezi, la New Jersey, la finele secolului al XVII-lea. Apoi s-a răspândit în Statele Unite și Canada.
Maramureșul însă este unic la acest capitol. „Dacă, prin alte părți, şoprurile sunt rarități extreme uitate prin câteva locuri izolate, Maramureşul are, probabil, mai multe şopruri decât se păstrează în tot restul lumii la un loc”, mai explică istoricul și etnologul Teofil Ivanciuc. Conform lui ar putea exsta până la 10.000 de astfel de exemplare în județ.
Termenul, de origine germană
Despre denumirea de „șopru”, el spune că pare a proveni de la germanul „schuppen” care înseamnă, în cazul nostru, „hangar”, „şopron”, „magazie”.
„Celălalt termen utilizat în regiune pentru respectiva construcție, <oboroc> (sau
<hoboroc>), pare a proveni din indo-germanicul <berg> (însemnând <adăpost>), fiind din aceeaşi familie cu termenul maghiar <abara>, cu polonezul <Bróg>, cehul <oboroh>, slovacul <oborohy>, ucraineanul <oborig> sau cu <barco> din Liguria italiană, toate având acelaşi sens”, mai arată el.
Ambii termeni întâlniți în Maramureş par a avea o orgine germană, ceea ce duce la o asociere cu marea „Ostkolonisation”, desfăşurată în secolele XIII–XIV, atunci când fermierii şi meşteşugarii germanici au ajuns până în Maramureş, în calitate de colonişti aduși aici de către regatul maghiar.
