Share
Ce mâncau țăranii din trecut, de sărbători. Bucate care se mai prepară și azi

Ce mâncau țăranii din trecut, de sărbători. Bucate care se mai prepară și azi

Foametea a fost considerată drept o mare nenorocire în trecut, astfel că una dintre principalele preocupări ale țăranului erau acelea de a-și asigura hrana. „Împotriva ei se roagă țăranul, să fie ferit de ea. Când ai masa plină, e dar de la Dumnezeu”, explică etnologul Corina Isabella Csiszár. Dar de sărbători, hrana căpăta o importanță aparte, astfel că ce mâncau țăranii în trecut, astăzi a devenit o delicatesă.

În satul tradițional maramureșean, sărbătorile au un specific aparte. Aici încă oamenii păstrează acele tradiții care au făcut Maramureșul celebru, iar când vine vorba despre bucate, parcă tradițiile sunt și mai strict respectate.

În perioada de post, la țară încă se păstrează acel obicei de a exclude alimentele „de dulce”, adică de origine animală. Însă odată postul încheiat, masa țăranului era îmbelșugată și apetisantă.

Carnea consumată doar duminica

„Mesele țărănești sunt numeroase și sunt de mai multe feluri: <mâncarea diminețî>, <gustarea mică>, <gustarea mare>, <ujâna> și cina. Rar mâncau maramureșenii carne în timpul săptămânii. Sâmbăta se tăia câte un pui la toată casa”, mai spune etnologul.

Ce mâncau țăranii de sărbători
Ce mâncau țăranii de sărbători

În unele sate, carnea se consuma doar duminica. Era un întreg ritual prin care sâmbăta se sacrifica o găină sau un pui, care terbhia să hrănească întreaga familie. Acest obicei era păstrat în Sămăcușeni, sat locuit în special de etnici maghiari. Aici, puiul era gătit după o rețetă aparte. „Fiecare tăia, sâmbăta seara, un pui sau o găină. Şi duminica dimineaţa se făcea un paprikás, care se cheamă, rojdás leves. E un paprikás, de pui în care se pune boia multă, făină albă şi făină de mălai. Se mănâncă cu tocană de mălai. La prânz duminica, se pregăteşte o supă de găină cu házi laska (tăiţei de casă) şi pui fript la felul doi”, mai spune Corina Isabella Csiszár.

Ce mâncau țăranii zilnic

În satele din Țara Lăpușului din Maramureș, mălaiul era un aliment de bază din toate timpurile. Aici, mălaiul dulce sau sărat, încă se gătește după vechile rețete. „Mălaiul care se pregătește cu drojdie, apă, sare, poate cartofi, se lasă la dospit (cel dulce nu se lasă). Apoi se coace minim două ore la foc de lemne. Dar se poate adapta. Se poate pune în el slănină, brânză, cârnați, și toate se coc împreună, deodată. Așa se face de când mă știu eu”, explică o săteancă din Țara Lăpușului. Cel mai apreciat era mălaiul cu cârnați, dar era un produs mai rar. „Nu era întotdeauna. Dar când punea slănină în mălai și un pic de brânză, era gata mâncarea. Nu-ți mai trebuia nimic. Și acum se mai prepară astfel mălaiul, dar a mai fost adaptat vremurilor.

Prăjitura de mălai, la loc de cinste

Cu ani în urmă, prăjiturile nu erau ca acum, făcute la comandă sau cumpărate de la cofetărie. Atunci, fiecare gospodină își încerca talentul, însă din lipsa unor ingrediente pretențioase necesare prăjitorulor, tot mălaiul era baza. Se prepara cu ouă, lapte prins, făină de mălai și zahăr și era prăjitura preferată a copiilor. „Părea că e pișcotă, dar de fapt era mălai cu zahăr. La femeile bătrâne, acelea erau prăjiturile și încă se mai fac. Mălaiul dulce se face fără drojdie, dar cu  bicarbonat. Și mai subțire decât cel sărat”, mai femeia din Țara Lpușului.

Ce mâncau țăranii de sărbători
Ce mâncau țăranii de sărbători

Copturile ritualice

Copturile – produsele de panificație gătite în casă – sunt răspândite în toată zona Maramureșului, cu denumiri diferite.

Copturile sunt corelate cu anumite sărbători de peste an și au o simbolistică importantă. Astfel, prinosul, pupii, staulul cu miei, crestata, colacul preotului etc, toate sun denumiri ale diferitelor „copturi ritualice”, toate acestea puteau fi preparate doar de către femeile inițiate. În general erua văduve, femei în vârstă, „iertate”, respectate în comunitate. Prinosul era rotund, de dimensiunile unui colac și era preparat după prescripții ritualice străvechi. Era împletit din trei bucăți de aluat care se răsuceau și li se dădea forma rotundă, iar capetele li se lipeau, apoi era împrejmuit de un inel din aluat, numit brâul prinosului, brâiel sau coardă.

De menționat este faptul că prinosul nu se dădea de pomană, așa cum se dădeau cocuții sau pupii, pe care îi primeau copiii când mergeau la colindat în seara de Ajun.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



1 Comentariu în această postare

  1. Foametea din 1946-1947 a lăsat sechele in sufletul multor oameni incât pentru acei oameni ,a arunca o coajă de pâine era un sacrilegiu iar bunicii mei nu s-au rugau decăt pentru sănătate si ploaie toată viața.Prima rugaciune invățată de la bunicul meu a fost:Dă Doamne ploie sa crească păpusoii,să nu murim de foame.Da.Carne se m,ânca sâmbăta si duminica dacă tăiai un pui sau o gaină.Dar cine tăia o gâscă sau o curcă stătea mai binisor.

    Răspunde

Lasă un comentariu