Ioan Kemeny (János Kemény) a fost pentru o perioadă destul de scurtă principe al Transilvaniei, respectiv între 22 decembrie 1660 și 23 ianuarie 1662. Provenind dintr-o familie nobilă, cu o vastă carieră de diplomat dar care se dedică și scrisului fiind considerat mai târziu nu doar diplomat ci și unul din cei mai talentați scriitori ai vremii.
Ioan Kemény (Kemény János) 1607-1662
În calitate de Principe al Transilvaniei rămâne în istorie ca și un bun strateg militar care reușește să păstreze independența Principatului în fața pericolului de a deveni pașalîc turcesc.
Chiar și cronicarii turci adresează cuvinte de laudă la adresa lui.
Așadar, Evlia Celebi scria despre același Kemény că “a fost socotit în timpul vieții ca unul dintre cei mai de seamă bărbați politici ai Transilvaniei”, un om care “cunoștea toate științele filosofice și avea cunoștințe extraordinare și nemaipomenite”.
În perioada scurtă în care a condus destinele Principatului Transilvaniei, trupele Pașei Ali care staționau la Timișoara invadau regiunea încercând să cucerească teritorii din Principat.
Principele Kemeny solicită ajutor din partea habsburgilor care au reușit să respingă trupele Pașei Ali și să le limiteze incursiunile.
Succesul habsburgilor se datora unui excelent militar de carieră și anume generalul de origine italiană Raimondo Montecuccoli.
Raimondo Montecuccoli 1609-1680
Cu o experiență vastă și victorii în diferite bătălii în perioada Războiului de 30 de ani, Montecuccoli este trimis să îl ajute pe Principele Kemény să facă față invaziei turcești.
Localitatea Băiuț care se afla la aceea vreme la extremitatea nordică a Principatului, fiind o localitate de graniță, oferea atât discreție cât și protecție datorită reliefului.
Așadar localitatea era folosită ca și loc de întâlnire și discuții diplomatice în mai multe perioade cât a fost localitate de graniță.
Chiar și mai târziu după înființarea Comitatelor, Băiuțul era la intersecția a trei mari Comitate respectiv Sătmar, Maramureș și Solnoc-Dăbâca.
Toponimia de ,,Trei Hotare” , care se afla în partea de nord-vest a comunei, se referă de altfel la această poziție strategică care o avea Băiuțul în aceea perioadă istorică.
Revenind la Principele Kemény, el propune ca loc de discuții și negocieri localitatea Băiuț care îi asigura discreția și protecția necesară.
Fiind o perioadă extrem de tulbure și cu un pericol iminent al apariției armatei turcești , Principele care este însoțit de căpitanul Cetății Chioarului din acea vreme Hector Brazen.
Plecând de la Cluj, la Gherla se decid să nu urmeze drumul clasic prin Dej și Târgu Lăpuș spre Băiuț, ci urmează un drum lăturalnic mai ferit de posibile atacuri. În Memoriile scrise ale Principelui apar scrise localitățile Negrilești și Breaza (actual în judetul Bistrița-Năsăud) situate la poalele Munților Țibleș de unde trec la Suciu de Sus și ajung în final la Băiuț.
Ajunși la Băiuț, Principele scrie că localitatea este locul potrivit pentru odihnă petrecandu-si o frumoasă zi de duminică aici.
Generalul Montecuccoli era și el pe drum spre Băiuț dar în întârziere, ceea ce îl neliniștește pe Principe.
Pașa Ali era și el în apropiere cu peste 15.000 de soldați turci pregătiți de atac.
Într-un târziu Montecuccoli sosește cu armata lui și reușește să devieze traseul turcilor la nord de Principat.
Kemény reportează astfel o mare victorie, salvând Principatul din încercarea Pașei Ali de a o transforma în pașalîc iar o pagină al acestei frumoase istorii puțin cunoscută a fost scrisă și la Băiuț.
Băiut – La capătul lumii – Locul unui nou început!
