6 septembrie 1950: ziua în care județul Maramureș a dispărut de pe harta administrativă - 6 ore în urmă
Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 9 ore în urmă
Sportivii de la A.C.S. Athletic Tg. Lăpuș, pe podium la prima ediție a „Crosului de la Capătul Lumii” - 10 ore în urmă
„Povești cu rădăcini și pietre”: Îndrăgitul parodist și scriitor Lucian Perța își dezvăluie o pasiune aparte la Festivalul PRISPA de la Brașov - 11 ore în urmă
Alpha MMA Academy Baia Mare, locul I în clasamentul general pe cluburi la Cupa Expert Fight - 12 ore în urmă
„Crosul de la Capătul Lumii”, un vis devenit realitate la Băiuț - 12 ore în urmă
Loc de joacă modern pentru copiii de la Grădinița din Tăuții-Măgherăuș - 15 ore în urmă
Prima întâlnire cu marea, o amintire pentru o viață: 20 de copii din Târgu Lăpuș au ajuns pentru prima dată pe litoral - 16 ore în urmă
Tinerii din Vișeu de Sus au dus tradițiile maramureșene pe scena Festivalului PRISPA de la Brașov - 17 ore în urmă
Emil Boc împlinește astăzi 60 de ani - 18 ore în urmă
Un nou început academic pentru tinerii studenți din Baia Mare
Astăzi, în a doua zi a lunii octombrie, călătoria academică a reînceput pentru cei peste 4.000 de studenți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Începând cu ora 10:00, s-a organizat la sala sporturilor din incinta Facultății de Inginerie de pe strada Dr. Victor Babeș, festivitatea ce avea să anunțe startul unui nou an universitar.
Aici, după un moment încărcat de emoție susținut de corul „Sfântul Ioan Damaschinul” prin cântarea imnului „Deșteaptă-te, române” și a cântecului academic „Gaudeamus Igitur”, la masa prezidiului, dintre cei care au luat cuvântul amintim: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului; conf. dr. ing. ec. Dinu Darabă, decanul Facultății de Inginerie; Rudolf Stauder, Prefectul Județului Maramureș; Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș; conf. dr. Monica Marian, decanul Facultății de Științe; conf. dr. Mircea Farcaș, decanul Facultății de Litere; conf. dr. ing. Gavril Hodea, prodecan al Facultății de Construcții, Noemi Vida, city manager; Mihai Pop, Inspector școlar general; Anca Paul, manager resurse umane ATP Group; Kinga Rădulescu, manager resurse umane UACE SRL și Evelin Pop, președintele Ligii Studenților „Pintea Viteazul”.

Educația și credința în Dumnezeu sunt două aspecte fundamentale în dezvoltarea armonioasă atât a individului, cât și a țării noastre: „Prin Fiul Lui Dumnezeu, înțelepciunea este venită din cer, mai presus de orice cuvinte, care a adus Împărăția Lui Dumnezeu pe pământ. Fiind așezați sub ocrotirea Maicii Domnului care a născut înțelepciunea și cuvântul Lui Dumnezeu, însemnează că vom fi ocrotiți. Suntem, sub acoperământul și purtarea Ei de grijă. Noi românii suntem mămoși de felul nostru, ne divinizăm mamele. Pentru fiecare dintre noi, mama este o icoană, iar Maica Domnului este icoana femeii creștine. De aceea ne-am rugat lui Dumnezeu să le dea dascălilor răbdare și inspirație să vă poată învăța și lumina, să vă pregătiți pentru viață. Să fiți și să rămâneți ancorați cu mintea în cer, să nu deveniți pământești doar. Cât timp avem mintea ancorată în cer, nu vom putea fi manipulați. Cei care cred în Dumnezeu, întotdeauna cercetează, se îndoiesc, aprofundează, nu cred tot ceea ce li se servește. Datorită vouă, dragi studenți, încă România are viitor și speranță” – subliniază Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Dezvoltarea în conformitatea unor criterii de calitate și valorificarea tuturor resurselor educaționale sunt „ingredientele” unor studii universitare de excepție și pe care studenții trebuie să le aibă în vedere: „Mă adresez cu câteva cuvinte care cred că ni se potrivesc tuturor și cu câteva îndemnuri pe care vi le doresc și pe care mi le doresc și mie în acest an care urmează, cu aceeași emoție de câteva decenii încoace. Mi-aș dori să cultivăm o grădină în care seriozitatea, cinstea, prietenia și colaborarea să fie pretutindeni, în care calitatea de om să fie la fel de importantă ca și competența științifică. De aceea, dragi studenți, v-aș invita ca în fiecare zi să vă treziți cu gândul de a fi fericiți. Un singur lucru mi-aș dori să nu vi-l cultivați: nefericirea. Aceasta nu este din exterior, ci ea vine din interiorul nostru precum fericirea. Cultivați-vă fericirea, aceea de a fi studenți, fericirea de a avea la îndemână resurse de învățare, prieteni, profesori, părinți, fericirea de a fi pe un drum pe care puteți să mergeți și să vă dezvoltați. Vă doresc să fiți fericiți, prietenoși, bucuroși, iar peste 3 sau 4 ani, să ne vedem aici la momentul bilanțului mai împliniți și mai fericiți” – a declarat Monica Marian, decanul Facultății de Științe.

Noua aventură academică din acest an, trezește în mintea și sufletul studenților, dincolo de emoțiile firești ale unui început timid, și multă perseverență în a-și depăși propriile limite spre obținerea unei cariere mult visate:
„Simt emoție. Mă gândesc la cum o să decurgă primul an. Nu am mai trăit nicicând o așa experiență și este un sentiment unic când știi că este totul nou. Îmi doresc și sunt curios să îmi cunosc colegii și profesorii. M-aș vedea profesând peste ani în ceea ce mi-am ales să studiez deoarece chiar îmi place foarte mult profilul. În momentul actual activez în domeniul acesta, în sensul în care, în timpul liber, ca și hobby, îmi dedic anumite perioade de timp făcând diferite circuite electrice” – menționează Gabriel Horgoș, student la Facultatea de Inginerie Electrică, în domeniul Electromecanic.
„Eu sunt în anul 3 la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și relații publice, și pot spune că față de primul an mă simt mai curajoasă. Am fost foarte emotivă și mă gândeam dacă sigur am ales direcția potrivită. În urma acestor doi ani de facultate am realizat că mi se potrivește mănușă acest profil. Pot spune că m-a ajutat până acuma să-mi depășesc emotivitatea și să-mi dezvolt cât se poate de bine abilitățile de comunicare. Bineînțeles că îmi doresc să profesez în domeniu, mai ales în contextul actual în care se pune foarte mult accent pe specialiștii și specializarea în comunicare, element care până la urmă stă la baza tuturor relațiilor iterumane” – subliniază Diana Sălnicean, studentă la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și relații publice.
Lumina acestui nou început academic aduce cu sine pentru cei 1.600 de studenți ai Centrului Universitar Nord din Baia Mare, posibilitatea de a se descoperi, dezvolta și apropia de visele și obiectivele academice deja stabilite, și reprezintă un capitol memorabil în cărțile cunoașterii și succesului.
Alexandru CHIRA















