Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 1 oră în urmă
Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 3 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 8 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 8 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 8 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 9 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 10 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 11 ore în urmă
Trei scriitori maramureșeni, incluși în antologia „Memorie culturală vs Amnezie culturală” lansată la FestLit Cluj 2026 - 12 ore în urmă
Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră, intervenție de peste 14 ore pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din munți - 12 ore în urmă
D’ale mineritului în Medio Monte
Baia Sprie (Felsöbánya sau Mittelstadt) a fost unul dintre centrele miniere importante din Maramureș. Aurul și argintul se exploatează aici încă din secolul doișpe, când e amintită în documente și colonizarea sașilor (1141).
Din anul 1329, Baia Sprie apare în documente ca Mons Medius. De câte ori au fost molime sau invazii ale (inclusiv) „popoarelor migratoare”, bogățiile Dealului Minei au asigurat prosperitatea și refacerea comunității băispriene. Tranziția din România (pornită în anul 1990) a neantizat mineritul din zonă. În oraș trăiesc foștii mineri ce adeseori își amintesc cu nostalgie de vremurile de altădată. I-am adresat câteva întrebări unui fost miner: K.A. (pensionar în vârsta de 76 de ani).
Reporter: D-le K., cum era orașul înainte de anul 1989?
K.A. (miner pensionar): Eu am lucrat la mina Baia Sprie. În oraș mai funcționa mina de la Șuior, tunelul care lega orașul de Cavnic și IPEG-ul. La mină se muncea în schimburi de șase ore și avea la intrarea în șut câte o masă gratuită.
Era plin de lume. Se muncea, se dădea minereu și se câștigau bani. Autobuzele cu mineri ne luau din fața fostului cinematograf. Orașul era plin de lume și era frumos, că se câștigau bani și ne trimiteam copiii la școli. Ai mei (doi baieti n.n.) au facut facultate la Petroșani. Azi stau la Budapesta. Când m-am angajat la mină eram vagonetar, dar am știut că voi munci acolo până la pensie. Am ajuns miner și apoi artificier. La pensie am ieșit ca maistru. Viața asta a fost bună.
Reporter: Da, erau comuniștii la putere. Cum funcționa treaba?
K.A.: Comuniști eram toți. Așa se zicea. Dar secretarul de partid era un inginer care ne aduna în ședință de partid vreo zece minute pe lună și asta a fost tot. Acuma îi mai rău.
Noi eram comuniști cum îs ăștia de astăzi cu politica. Cei care conduceau ne lăsau în pace și eu mi-am construit o casă și am avut familie. Și „Dacia” roșie am avut și televizor color. Nu mi-a lipsit nimic. Azi îs pensionar. Și n-am nimic. Să-mi spui dumneata când era mai bine. Atunci ori astăzi.
Țara-i supărata. Lumea asta nu merge bine. În țara asta nu are cum să fie bine. Nepoții mei s-au născut în Budapesta. Noi nu mai suntem băisprieni. Adica ăștia care au venit după noi. Își cauta norocul în lume. Îi vai de ei. Eu am fost să-mi vad feciorii în Budapesta. O ajuns slugi la unguri. Da’ aici erau muritori de foame. Lumea asta s-a rasturnat rău. Eu și altii ca mine am rămas în oras. Acum ne amintim la o cinzeacă așa cum o fost altădată. Da’ amintirile îs frumoase, numai că nu se poate trăi din ele. Îmi vine să plâng de supărare când văd că orașul ăsta îi pustiu”.
Marian ILEA















