Academica Recea face egal pe teren propriu
Academica Recea face egal pe teren propriu
Doar un egal a obținut astăzi acasă CS Academica Recea.
Începând cu ora 18.00, Stadionul Central Recea a găzduit prima manșă a barajului de promovare în Liga 3, între reprezentantele Maramureșului (CS Academica Recea) și Bistrița-Năsăud (Minerul Rodna).
Scorul a fost deschis în minurul 14 de Groza, care a înscris din careul mic, după o respingere greșită a portarului advers. În ciuda dominării clare, Academica nu și-a dublat avantajul, astfel că s-a intrat la cabine cu 1-0 pentru gazde. În repriza a doua, după câteva ocazii ale gazdelor, oaspeții au egalat în minutul 74, prin Sadi Akari, intrat între timp în teren, care a înscris spectaculos din careu, în vinclu. Așadar, 1-1, iar promovarea se joacă la Rodna, sâmbăta viitoare, în 24 iunie, începând cu ora 17.30.
DirectMM.ro
Foto Editat – Ioan Marchiș









