Dominic Fritz și „bugetul curcubeu” - 37 minute în urmă
Sorana Cîrstea se retrage din tenis - 43 minute în urmă
Cadou de Moș Nicolae pentru micii pacienți: Dr. Alina Nistor se alătură echipei Spitalului Municipal Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
6 decembrie – Sărbătoarea populară Moș Nicolae (Sânnicoară) - 2 ore în urmă
A fost lansat noul site al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 6 decembrie 2025 - 3 ore în urmă
Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 12 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 13 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 14 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 15 ore în urmă
Săptămână plină cu acțiuni rutiere în Maramureș
Săptămână plină cu acțiuni rutiere în Maramureș!
În săptămâna 5 – 11 iunie a.c., la nivel național, polițiștii rutieri desfășoară acţiuni, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere pe drumurile publice, arată IGPR.
Principalele obiective ale acțiunii sunt impunerea respectării regimului legal de viteză, combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor și combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști.
Astfel, la datele de 5 (luni), 9 (vineri), 10 (sâmbătă) și 11 (duminică) iunie a.c., polițiștii vor acționa pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare, în timp ce, la datele de 6, respectiv 8 iunie a.c., aceștia vor acționa pentru constatarea și sancționarea abaterilor săvârșite de către pietoni și neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor.
De asemenea, la data de 7 iunie a.c., polițiștii vor efectua acțiuni pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști.
Reamintim că, în România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.
Totodată, le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!
Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani.
Poliția Română recomandă tuturor bicicliștilor să nu traverseze carosabilul pe trecerile pentru pietoni, să reducă viteza, asigurându-se temeinic și să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic, înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare și înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, să se asigure temeinic atât din faţă, cât şi din spate că nu se apropie niciun autovehicul.
Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
Circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul și nu transportați pe bicicletă altă persoană, mai arată IGPR.
DirectMM.ro











