Share
„Ajută-ți aproapele” de Crăciun: Bucurie în Maramureș prin campania de suflet pentru sprijinirea copiilor, marca LTM! Li s-au îndeplinit dorințele!

„Ajută-ți aproapele” de Crăciun: Bucurie în Maramureș prin campania de suflet pentru sprijinirea copiilor, marca LTM! Li s-au îndeplinit dorințele!

„Ajută-ți aproapele” de Crăciun: Bucurie în Maramureș prin campania de suflet pentru sprijinirea copiilor, marca LTM! Li s-au îndeplinit dorințele!

În municipiul Sighetu Marmației a devenit deja o tradiție ca înainte de sărbători (și nu numai), comunitatea să se mobilizeze în jurul celor aflați în nevoie și să doneze fiecare ceea ce poate.

Așa s-a întâmplat și în acest an. Campania „Ajută-ți aproapele”, ajunsă la o nouă ediție, a adus o nouă reușită, atât pentru organizatori, cât și pentru beneficiarii acestei acțiuni cu caracter social. Sute de copii au acum un motiv suplimentar să zâmbească înainte de Crăciun.

Campania “Ajută-ți aproapele” a fost demarată de Adriana Ioana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmația din municipiul de pe Tisa. Adriana Ioana Vescan arată pentru DirectMM.ro că, în premieră, s-a acționat într-o nouă formulă. Adică, cei care au nevoie de sprijin au avut ocazia de a-și exprima dorința de a primi de la Moș Crăciun un anume cadou, cel dorit de ei. Iar spiridușii Moșului au făcut în așa fel ca dorințele lor să se împlinească. Ca atare, s-a încercat ca această ediție a campaniei să încerce să aducă exact ceea ce își doresc micuții beneficiari! Doar că așteptările s-au depășit, mobilizarea fiind una uriașă, iar cadourile mult mai mult decât s-ar fi crezut. Ar fi de menționat faptul că DirectMM.ro este partener media oficial al campaniei Liceului Tehnologic Marmația!

„Am inițiat acest proiect în 2012. Organizăm cam trei ediții pe an. Motivația proiectului este să ajutăm cât mai multe persoane. O țintă dorită de noi este să aducem aproape de noi absolvenții de LTM alături de elevii de acum, dar și cei care doresc să ajute, aproape de noi și dacă vor să fie aproape de mine și de noi, arătând, astfel, că sunt aproape de liceul în care au învățat, este și mai bine. Și am cam reușit ceea ce ne-am propus în edițiile anterioare ale campaniei și am reușit și acum. Zâmbetele celor care primesc darurile sunt unice și sincere, indiferent ce primesc. Dar noi, anul acesta am dorit să fim mai atenți și să încercăm să le aducem exact ceea ce își doresc punctual”, arată pentru DirectMM.ro Adriana Ioana Vescan, directorul LTM.

Așa se face că s-au colectat chiar mai multe daruri pentru beneficiarii grupului țintă decât s-a prevăzut inițial, lucru evident foarte bun. În loc de 120, ca urmare a mobilizării generale, s-a ajuns la 420 pachete (300 de la LTM plus încă 120 de la CNDV). Așadar au beneficiat de cadouri nu doar copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Sighetu Marmației, ci și preșcolarii de la Gradinița Madre Colomba.

„Dorințele au fost esența, dar cadourile s-au dovedit a fi mult mai numeroase, mult peste orice așteptări”, mai arată pentru DirectMM.ro Adriana Ioana Vescan. Și reprezentanții CSEI Sighetu Marmației au reacționat. Ei au spus acum astfel: „nu contează cât pământ ai, ci cât cer ai”. „Acest lucru s-a demonstrat azi cu vârf și îndesat în scoala noastră, în cadrul proiectului „Ajută-ți aproapele”, de către inițiatoarea lui, doamna director al Liceului Tehnologic Marmația, Adriana Ioana Vescan, împreună cu voluntarii de la LTM și alți voluntari implicați. Într-o lume zbuciumată, avem din ce în ce mai multă nevoie unii de alții. Este momentul perfect pentru a-i învăța pe cei de lângă noi, mai ales pe copii, că unii dintre semenii noştri trec printr-o perioadă dificilă în viața lor şi că putem să-i ajutăm să se implinească material şi spiritual, putem astfel să oferim speranță, încredere, siguranță, dragoste. Toți cei care ne-au trecut azi pragul și au contribuit la implinirea dorințelor elevilor noștri au oferit zâmbete şi au creat o atmosferă caldă, de familie. Fiecare cadou pe care elevii noștri l-au primit, a fost dăruit din dragoste și compasiune. Sufletele copiilor au vibrat la maxim azi. Echipa de proiect a oferit 300 cadouri, fructe și legume din cadrul LTM, ajutați fiind de Serviciul de Ajutor Maltez Sighetu Marmatiei prin Luminița-Erika Colopelnic, voluntarilor de la Cluj-Napoca, Irina Moiș, Rus Flaviu, Vălean Elena, Mark Alex și Vlad Vlăduț, Mihnea Marian de la J’adore, cât și domnului Pop Florin, din cadrul societății comerciale cu acelasi nume. Mii de multumiri pentru cele 120 cadouri venite dinspre Colegiul National „Dragoș Vodă”, Maramures – clasa a X-a A, diriginte Andrasciuc Maria Daniela, cât și doamnei profesor Claudia Hotea. De asemenea, mulțumim: Gheorghe-Cristian Vancea, Teo Vancea, Crina Pralea, Ionut Vancea, Laura Lenghel, Diana Cornestean, Vasile Trifoi, Diana Cristina, Pop Vasile Aurel, Deny Rus, Calina Sechel, Simion Rozaura, Crina Voinaghi, Ovidiu Sechel, Lidia Trus, Bout Odarca, Anca Tibil, Daniela Vlasin, Irisz Maria, Krisan Cristina, Claudia Crisan, Antonia Bohotici. De asemenea mulțumim Angela Șerban pentru frumoasele cadouri, dar și lui Simona Pașca Ursitoare-Sighet pentru ținuta moșului și ajutoarele lui, spiridușii. Vă dorim sărbători fericite și calde, precum e sufletul vostru!”, acum arată Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Sighetu Marmației.

C.Ț.

Citește și

Special DirectMM: Ajută-ți aproapele: Campanie în Maramureș pentru copiii care necesită acum ajutorul nostru, marca: LTM! Iată care sunt dorințele!

Tradiția numită „Ajută-ți aproapele”: În județul Maramureș o campanie de suflet pentru sprijinirea copiilor! Pachete pentru circa 330 micuți din Sighet! (FOTO)

„Ajută-ți aproapele!”: O zi cât un an la Sighetu Marmației! Peste 200 persoane, sprijinite înainte de Crăciun, în cadrul campaniei umanitare (FOTO)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu