Demersurile de construire a unui centru de zi dedicat copiilor și tinerilor cu dificultăți comportamentale prind contur la Tăuții Măgherăuș - 12 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când țipi la copilul tău în criză, îl împingi mai adânc în ea - 14 minute în urmă
Anton Terekhov: “Sunt mândru că am jucat la Minaur, Baia Mare este a doua mea casă - 44 minute în urmă
De ce energia produsă ieftin ajunge scumpă la consumator - 47 minute în urmă
Walter Übelhart, la ceas aniversar - 1 oră în urmă
A apărut un nou număr al revistei „Nord Literar” - 2 ore în urmă
„PORT – Poveste. Origini. Rădăcini. Tradiție”, expoziție la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare cu liderul - 3 ore în urmă
Victoria Petrenciuc aduce în Maramureș premiul III al Concursului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu” - 3 ore în urmă
Cercetări arheologice la Vărai (județul Maramureș), punctul Sub Cornul Pleșii/La Mesteceni - 4 ore în urmă
De Ziua României: Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” a dus tradițiile românești la Tel Aviv
La invitația misiunii diplomatice a României din Tel Aviv, Maramureșul s-a alăturat ca partener în festivitățile pentru celebrarea Zilei Naționale a României în Israel, desfășurate la 29 noiembrie.
Evenimentul a fost găzduit de emblematicul Centru Yitzhak Rabin, în prezența membrilor corpului diplomatic local, printre care însărcinatul cu afaceri SUA, ambasadorul Franței, Olandei, Italiei, Greciei, Croației, Moldovei, Emiratelor Arabe Unite, Egipt și numeroși diplomați și atașați militari. Au participat personalități și oficiali israelieni și membri ai comunității israelienilor originari din România.
Ambasada României a salutat participarea invitaților din Maramureș, arătând că este o zonă deosebit de importantă pentru patrimoniul evreiesc, un loc în care timp de câteva secole a înflorit o comunitate evreiască cu o contribuție culturală importantă, încheiată brutal și irevocabil prin Holocaust. Ambasada a adresat invitația participanților de a vizita Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației, un muzeu dedicat vieții marelui scriitor și umanist dar și patrimoniului evreiesc din Maramureș. Muzeul a fost redeschis în urma unor ample lucrări de consolidare cu sprijinul financiar al SUA și UE.
Mesajul guvernului Statului Israel a fost prezentat de Avigdor Lieberman, ministrul israelian al finanțelor, care a accentuat necesitatea impulsionării dimensiunii economice în cooperarea bilaterală. A luat cuvântul și Reuven Rivlin, fostul președinte al Israelului, un bun prieten al României și promotor al relațiilor româno-israeliene. În 2022, premiul dedicat memoriei primei doamne Nechama Rivlin pentru cel mai bun film internațional din cadrul Festivalului de Film de la Ierusalim a fost obținut de un film românesc, Metronom.
Maramureșul a fost un promotor al patrimoniului cultural național în cadrul acestui eveniment, prin dansul, muzica și bogăția portului popular românesc.
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” a adus tradițiile românești la Tel Aviv. Concertul de muzică tradițională și dansul autentic maramureșean au avut un impact deosebit, participanții fiind încântați să descopere spiritul artistic al Maramureșului.
Recepția a găzduit și o expoziție de costume populare autentice din toate zonele României, din colecția Lada de Zestre a Ansamblului Național „Transilvania”.















